Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013


Anunturi

Apeluri proiecte si evenimente dedicate CDI

adaugat pe data de Tuesday, 11th of February, 2014


Apel 5 - ERA-IB-2
A fost lansat cel de-al cincilea apel transnational de proiecte de cercetare in domeniul Biotehnologiilor Industriale: "Biotehnologii industriale pentru Europa: o abordare integrata". Scopul principal al apelului este de a genera atat activitati europene comune de cercetare si dezvoltare cat si de a stimula cooperarea intre cercetatori si cadre universitare specializate in biotehniologii industriale (IB) care sa lucreze impreuna in cadrul unor proiecte transnationale de cercetare.

Tematicile apelului sunt:

PROCESE

conversia subproduselor industriale si a biomasei in produse cu valoare adaugata;
sisteme originale de procese noi, durabile (bio-catalizatori, cum ar fi enzime, micro-organisme si sisteme de biosinteza acelulare);
compusi noi din sistemele biologice existente dar insuficient studiate, pentru a intelege caile lor metabolice;
modelarea si optimizarea operatiunilor unitatilor biologice / modelare pentru imbunatatirea bio-proceselor celulare;
dezvoltarea, intensificarea si/sau integrarea proceselor in procese industriale existente (in aval si amonte, proiectare proces, scalabilitate).
PRODUSE / PIETE

dezvoltarea de noi materiale functionale/proprietati din resurse regenerabile;
dezvoltarea de platforme chimice, inclusiv bio-monomeri, oligomeri si polimeri;
biomateriale, produse farmaceutice, ingrediente functionale pentru produse alimentare/furaje*
BIO-PRODUSE FUNCTIONALE: DE LA FUNCTIE LA PROCES

Bio-produse functionale si designul bio-proceselor
Pachetul de informatii este disponibil la:
http://uefiscdi.gov.ro/articole/3619/Apel-5--ERA-IB-2.html

Termenul limita de depunere a pre-propunerilor de proiecte este 31 martie 2014 iar cel pentru depunere a propunerilor de proiecte este 30 iunie 2014.


Persoana de contact UEFISCDI:
Adrian Asanica
Email: adrian.asanica@uefiscdi.ro

Apel 2 - SUSFOOD 2014
SUSFOOD ("SUStainable FOOD production and consumption") este un proiect ERA-NET sub umbrela Programului Cadru 7 al Comisiei Europene ce are ca obiectiv cresterea si intensificarea colaborarilor si coordonarii intre activitatile de cercetare nationale in domeniul productiei si consumului sustenabil de alimente. Recent a fost lansat cel de-al doilea apel pentru proiecte de cercetare transnationale ERA-NET SUSFOOD.

https://www.susfood-era.net/
Tematicile apelului sunt:

inovatia in tehnologiile de procesare a produselor alimentare
reproiectarea strategiilor cu privire la inputuri, deseuri si produse colaterale pentru cresterea eficientei resurselor si oferirea de valoare adaugata pentru fabricarea, prelucrarea produselor alimentare
cercetari interdisciplinare cu privire la produse alimentare sustenabile si inovative incluzand intelegerea si optimizarea calitatii materiei prime, prelucrarea eficienta si utilizarea de noi materii prime pentru produse alimentare
Apelul este prezentat detaliat la:
http://uefiscdi.gov.ro/articole/3620/Apel-2--SUSFOOD-2014.html

Termenul limita pentru depunerea pre-propunerilor de proiecte este 1 aprilie 2014.


Persoana de contact UEFISCDI:
Luciana Bratu
Email: luciana.bratu@uefiscdi.ro
Tel: +4021 30 71 935


Plata burse si Predare raportari periodice CR6

adaugat pe data de Tuesday, 18th of June, 2013

Stimați cercetători,

Va informam ca plata bursei aferente lunii Decembrie 2012 va fi efectuata vineri, 21 iunie 2013. Bursele aferente lunilor Ianuarie – Martie 2013 vor fi virate in scurt timp.

Deasemenea, în vederea pregătirii documentelor aferente înaintării către OI-POSDRU a Cererii de rambursare nr. 6, Cerere finală, pentru luna MARTIE 2013, vă rugăm să completați și să transmiteți, către directorul Departamentului de cercetare de care aparțineți, până cel târziu la data de 27 IUNIE 2013, următoarele documente:
- LISTELE DE REZULTAT (Anexele 1 – 4) aferente lunii MARTIE 2013, în format Word si PRINTATE cu semnătura dvs;
- Documentele justificative PRINTATE conform Anexei 5;


Cu mulțumiri,
Echipa de implementare

Documente atasate anuntului : Anexa 1. Articole ISI .doc , Anexa 2 si Anexa 3 Articole prezentate si publicate.doc , Anexa 4. LISTA MOBILITATI.doc , Anexa 5. Documente justificative indicatori .doc .

Anunt - Plata burse

adaugat pe data de Monday, 27th of May, 2013

Stimati cercetatori,

Va informam ca plata bursei aferente lunii Noiembrie 2012 va fi efectuata vineri, 31 mai 2013.

Echipa de management


VIZITA AUDIT

adaugat pe data de Tuesday, 7th of May, 2013

Stimati cercetatorii,

Avand in vedere faptul ca maine, 8 mai 2013, s-a anuntat vizita echipei de audit din cadrul Curtii de Conturi Piatra Neamt, care urmeaza sa verifice existenta fizica a laptop-uri achizitionate in cadrul Proiectului, va rugam pe cei care NU au predat calculatoarele sa le aduceti impreuna cu certificatul de garantie, in cursul zilei de maine 8 mai 2013, directorilor de departament sau dnei Elena Constantin pentru a le putea prezenta auditorilor.

Dupa verificare ele va vor fi returnate.

Cu multumiri,

Dumitru Luca


Anunt - Plata burse

adaugat pe data de Wednesday, 10th of April, 2013

Stimati cercetatori,

Va informam ca plata burselor aferente lunilor Septembrie 2012 si Octombrie 2012 va fi efectuata vineri, 12 aprilie 2013. Sumele corespunzatoare se vor regasi in conturile dumneavoastra, cel mai probabil, luni, 15 aprilie 2013.

Echipa de management


Workshop Departamentul Litere

adaugat pe data de Tuesday, 26th of March, 2013

Stimați colegi,

Vineri, 29 martie 2013, ora 9.00 va avea loc un Seminar științiific la care se vor susține următoarele comunicări: 1. Dr. Ioan Milică, „Metafora animalieră în proverbe”; 2. Dr. Petronela Savin, „«Universul din lingură». Frazeologie și terminologie românească”; 3. Dr. Raluca Rădulescu, „Deutschsprachige Pressebestände in der Bukarester Bibliothek der Akademie”; 4. Dr. Markus Winkler, „Deutschsprachige Pressebestände in Czernowitzer Archiven und Bibliotheken”. Sesiunea de comunicări va fi urmată de prezentarea rezultatelor finale ale cercetătorilor post-doctorali din cadrul departamentului. Locul de desfășurare este sala „Traian Bratu”, Facultatea de Litere, corpul A.
Conf. dr. Ana-Maria Minuț

Documente atasate anuntului : LITERE Workshop Stiintific.pdf .

Workshop Departamentul de Chimie

adaugat pe data de Monday, 25th of March, 2013

Stimati cercetatori,

Vineri, 29 martie 2013, ora 14.00, in cadrul Departamentului de Chimie va avea loc Workshop-ul “Prezentare/raportare a rezultatelor finale ale cercetatorilor post-doctorali din Departamentul de Chimie”. Workshop-ul se va desfasura in Amfiteatrul P3, Facultatea de Chimie, corp A, Univ. “Al.I.Cuza” din Iasi.

Va asteptam!

Prof. univ. dr. Ionel Mangalagiu

Documente atasate anuntului : Afis_ Workshop chimie.doc .

Workshop FEAA

adaugat pe data de Monday, 25th of March, 2013

Stimati cercetatori,

Vineri, 29 martie 2013, ora 14.00, va avea loc Workshop-ul “Prezentare/raportare a rezultatelor finale ale cercetatorilor post-doctorali din FEAA ”. Workshop-ul se va desfasura in Sala I.4 (corp I al Universității “Alexandru Ioan Cuza”)

Echipa de management

Documente atasate anuntului : WORKSHOP_FEAA.pdf .

Workshop DEPARTAMENTUL DE CERCETARE INTERDISCIPLINARĂ ÎN DOMENIUL ȘTIINȚELOR UMANISTE

adaugat pe data de Friday, 22nd of March, 2013

Stimati cercetatori,

Departamentul de Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Științelor Umaniste organizează Joi, 28 martie 2013, ora 15.00, la Biblioteca Departamentului de Cercetare Interdisciplinară în domeniul Științelor Umaniste, Str. Lascăr Catargi, nr. 54, Iași,
WORKSHOP - ul ”Abordări interdisciplinare ale proiectelor cercetătorilor postdoctorali”

Organizator:
Prof. univ. dr. Vasile COCRIȘ

Documente atasate anuntului : Afis_ Workshop_Socio-Uman.doc .

WORKSHOP Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

adaugat pe data de Friday, 22nd of March, 2013

Stimati cercetatori,

Sambata, 30 martie, 2013, ora 10, Sala D-206, corp D UAIC, va fi organizat WORKSHOP-ul ”Prezentare/raportare a rezultatelor finale ale cercetatorilor post-doctorali din Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei”. Prezentarea va fi facuta de psiholog Violeta Enea, bursiera a Programului POSDRU/89/1.5/S/49944, UAIC

Conf. dr. Alois GHERGUT

Documente atasate anuntului : Workshop Psihologie Martie 2013.docx .

Seminar stiintific - Departamentul Chimie 27 martie 2013

adaugat pe data de Thursday, 21st of March, 2013

Stimati cercetatori

Miercuri, 27 martie 2013, ora 900, In cadrul Departamentului de Chimie va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului POSDRU de catre dr. ing. Petrișor-Mugurel SAMOILĂ. Tema prezentarii: "Studiul proprietatilor feritelor de Ni-Zn dopate cu Dy sintetizate prin metoda sol-gel auto-combustie. Influenta agentului de combustie”. Seminarul se va desfasura in Laboratul de Chimia Materialelor din cadrul Departamentului de Chimie.

Va asteptam!
Prof. univ. dr. Ionel Mangalagiu

Documente atasate anuntului : Afis seminar 27 martie-Samoila.doc .

Seminar stiintific - Departamentul Chimie 28 martie 2013

adaugat pe data de Thursday, 21st of March, 2013

Stimati cercetatori

Joi, 28 martie 2013, ora 1230, In cadrul Departamentului de Chimie va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului POSDRU de catre dr. ing. Anca Mihaela DUMITRESCU. Tema prezentarii: "Optimizarea metodei de sinteza sol-gel aplicată pentru obtinerea de oxizi polimetalici cu potentiale utilizari în protectia mediului”. Seminarul se va desfasura in Laboratul de Chimia Materialelor din cadrul Departamentului de Chimie.

Va asteptam!
Prof. univ. dr. Ionel Mangalagiu

Documente atasate anuntului : Afis seminar 28 martie Dumitrescu.doc .

Workshop Rezultate in cercetarea postdoctorală in stiinte

adaugat pe data de Thursday, 21st of March, 2013

Stimati cercetatori,

Joi , 28 martie 2013, ora 10:00 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Clădirea din str. Lascar Catargi 53, Sala de conferințe parter, va avea loc WORKSHOP-ul „Rezultate in cercetarea postdoctorală in stiinte ”

Organizator :
Prof. dr. Mihai Anastasiei

Documente atasate anuntului : Afis_ Workshop1.doc .

Workshop Rezultate in cercetarea postdoctorală interdisciplinara

adaugat pe data de Thursday, 21st of March, 2013

Stimati cercetatori,


Vineri , 29 martie 2013, ora 10:00, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Clădirea din str. Lascar Catargi 53, Sala de conferințe parter, va avea loc WORKSHOP-ul „Rezultate in cercetarea postdoctorală interdisciplinara ”

Organizator
Prof. dr. Mihai Anastasiei


Seminar stiintific - Departamentul Chimie

adaugat pe data de Wednesday, 20th of March, 2013

Stimati cercetatori

Vineri, 22 martie 2013, ora 1430, în cadrul Departamentului de Chimie va avea loc un seminar științific de prezentare a activității de cercetare susținute în cadrul proiectului POSDRU de către dr. chim. Vasilichia BEJAN (căs. Antoci). Tema prezentării: "Noi derivați isoindolo-1,2-diazinici: sinteză (TH vs US și MW), caracterizare, proprietăți”. Seminarul se va desfasura în “Sala de seminarii (Chimie Organică)”.
Va asteptam!

Prof. univ. dr. Ionel Mangalagiu

Documente atasate anuntului : Afis seminar Departamentul Chimie Bejan Vasilichia.doc .

Solicitare POSDRU

adaugat pe data de Friday, 15th of March, 2013

Stimati cercetatori,

Avand in vedere faptul ca OIPOSDRU Piatra Neamt a demarat procedura de evaluare a Cererii de rambursare nr 4, venim cu rugamintea ca in cazul in care sunteti contactati de reprezentantii acestei institutii sa le raspundeti la solicitari/email. Mentionam ca ofiterul de proiect din partea OIPOSDRU este dna Oana Stroia.

Cu multumiri,
Prof. Dumitru Luca


Seminar stiintific - Departamentul Fizica

adaugat pe data de Thursday, 14th of March, 2013

În atenția cercetătorilor post-doctorali,


Vineri, 15 martie 2013, ora 16:00, în Holul Dragomir Hurmuzescu - Stefan Procopiu, va avea loc un seminar științific de prezentare a activității de cercetare susținute în cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/49944 de către dr. Petronel POSTOLACHE. Tema prezentării: Dezvoltarea de noi metode pentru caracterizarea magnetică a materialelor structurate.


Va asteptam!


prof.univ.dr. Alexandru Stancu

Documente atasate anuntului : afis prezentare POSDRU-Postolache 15.03.2013.pdf .

Predare raportari periodice CR5

adaugat pe data de Tuesday, 26th of February, 2013

Stimați cercetători,

În vederea pregătirii documentelor aferente înaintării către OI-POSDRU a Cererii de rambursare nr. 5, pentru perioada 1 IULIE 2012 - 28 FEBRUARIE 2013, vă rugăm să completați și să transmiteți, către directorul Departamentului de cercetare de care aparțineți, până cel târziu la data de 6 MARTIE 2013, următoarele documente:

- LISTELE DE REZULTAT (Anexele 1 – 4) aferente perioadei 1 IULIE 2012 - 28 FEBRUARIE 2013, în format Word si PRINTATE cu semnătura dvs,
- Documentele justificative PRINTATE conform Anexei 5;


Cu mulțumiri,
Echipa de implementare

Documente atasate anuntului : Anexa 1. Articole ISI .doc , Anexa 2. Articole prezentate.doc , Anexa 3. Articole PUBLICATE .doc , Anexa 4. LISTA MOBILITATI.doc , Anexa 5. Documente justificative indicatori .doc .

Seminar stiintific - Departamentul Fizica

adaugat pe data de Tuesday, 26th of February, 2013

În atenția cercetătorilor post-doctorali,

Vineri, 1 Martie 2013, ora 16:00, în Holul Dragomir Hurmuzescu - Stefan Procopiu, va avea loc un seminar științific de prezentare a activității de cercetare susținute în cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/49944 de către dr. Valentin Nica. Tema prezentării: "STUDIUL NANOPARTICULELOR MAGNETICE CU APLICAȚII ÎN BIOMEDICINĂ".

Vă așteptăm!

prof.univ.dr. Alexandru Stancu


Seminar stiintific - Departamentul de Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Științelor Umaniste

adaugat pe data de Tuesday, 26th of February, 2013

Stimați colegi,



Joi, 28 februarie 2013, ora 9, la Biblioteca Departamentului de Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Științelor Umaniste (str. Lascăr Catargi, nr. 54, Iași), vor avea loc următoarele seminarii științifice:
- Tipuri de unitati frazeologice în Biblia de la Bucuresti, susținut de dr. Maria MORUZ
- Memorie culturala: teorii, concepte, aplicatii, susținut de dr. Simona MITROIU.


Departamentul Socio-Uman

Documente atasate anuntului : Afis seminar SOCIO 28 feb 2013.pdf .

Cursuri Departamentul Litere

adaugat pe data de Wednesday, 20th of February, 2013

Stimati cercetatori,

Vineri, 22 februarie 2013, în sala „Traian Bratu” (corpul A al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, parter), va avea loc un ciclu de cursuri sustinute de Prof. dr. Mariana Virginia Lăzărescu (Univ. Bucuresti); Prof. dr. Rudolf Gräf (Univ. Babeș-Bolyai din Cluj) și Conf. dr. Eleonora Ringler-Pascu (Univ. de Vest din Timișoara).


Departamentul Litere

Documente atasate anuntului : AFIS curs 1 LITERE.pdf , AFIS curs 2 LITERE.pdf , AFIS curs 3 LITERE.pdf .

Seminar stiintific - Departamentul Fizica

adaugat pe data de Wednesday, 13th of February, 2013

În atenția cercetătorilor post-doctorali,


Vineri, 15 februarie 2013, ora 16:00, în Holul Dragomir Hurmuzescu - Stefan Procopiu, va avea loc un seminar științific de prezentare a activității de cercetare susținute în cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/49944 de către dr. Vasile Tiron. Tema prezentării: FABRICAREA SI CARACTERIZAREA DE FOTODETECTORI UV PE BAZA DE FILME DE OXID DE ZINC DOPATE CU ALUMINIU.


Va asteptam!


prof.univ.dr. Alexandru Stancu


Seminar stiintific - Departamentul de Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Științelor Umaniste

adaugat pe data de Saturday, 12th of January, 2013

Stimați colegi,



Vineri, 18 ianuarie 2013, ora 10, la Biblioteca Departamentului de Cercetare Interdisciplinară în Domeniul Științelor Umaniste (str. Lascăr Catargi, nr. 54, Iași), va avea loc seminarul științific cu tema Analiza lexicologică și lexicografică a unui grup lexical. Principii, metode, rezultate, susținut de dr. Alina-Mihaela Bursuc.

Departamentul Socio-Uman

Documente atasate anuntului : Seminar Dep. Socio-Uman_18.01.2013.pdf .

Ganduri de final de an

adaugat pe data de Sunday, 30th of December, 2012

Stimati cercetatori,

Va urez, in nume personal si din partea echipei de implementare, succese in plan
personal si profesional, sanatate si indeplinirea a cat mai multe din cele visate
pentru 2013.

Cu multumiri pentru activitatea din anul care se termina,

La Multi Ani!

D. Luca


Seminar stiintific - Departamentul ȘTIINȚELOR UMANISTE 8i

adaugat pe data de Wednesday, 12th of December, 2012

Stimați colegi,

Vineri, 14 decembrie 2012, ora 10, DEPARTAMENTUL DE CERCETARE INTERDISCIPLINARĂ ÎN DOMENIUL ȘTIINȚELOR UMANISTE organizează
SEMINARUL ȘTIINȚIFIC Aspecte ale utilizării procedeului MapTask în proiectele AMPER- ROM (Atlas Multimédia Prosodique de l’Espace Roman) și AMPRom (Atlas multimedia prozodic român) susținut de dr. Oana BELDIANU si dr. Anca – Diana BIBIRI
Evenimentul se va desfasura in Biblioteca Departamentului de Cercetare Interdisciplinară în domeniul Științelor Umaniste, Str. Lascăr Catargi, nr. 54, Iași.

Vă așteptăm!

Prof vasile Cocris

Documente atasate anuntului : Seminar stiintific Beldianu&Bibiri.pdf .

Seminar științific - Departamentul LITERE

adaugat pe data de Tuesday, 4th of December, 2012

Stimați colegi,



Joi, 06 decembrie 2012, ora 10 în sala „Eugen Coșeriu”I (corpul Romtelecom al Universității „Alexandru Ioan Cuza”), va avea loc seminarul științific cu tema „Dicționar al presei de limbă germană din Bucovina istorică (1848-1940)”. Vor prezenta Dr. Raluca Rădulescu: Alfred Margul-Sperber und die Czernowitzer Zeitschrift „Die Straße” (1929) și Dr. Markus Winkler: Pressegesetz und Zensur in der Habsburgermonarhie und in Rumänien. Fallbeispiel Bukowina.

Departamentul Litere

Documente atasate anuntului : Seminar litere_6-12-2012.pdf .

Sesiune instruire - acces resurse electronice de documentare

adaugat pe data de Tuesday, 27th of November, 2012

Stimati cercetatori,

Joi, 29 noiembrie 2012, orele 12.00, Sala de lectura a Bibliotecii de Fizica si Chimie (UAIC, corp A, parter, langa Decanat Istorie) va avea loc seminarul "Solutii electronice online pentru documentare si cresterea vizibilitatii stiintifice", organizat de SC E-information srl, reprezentant in Romania al editurilor stiintifice care produc bazele de date: Elsevier Science Direct, Springerlink, ProQuest Central, Oxford Journals, Cambridge Journals, Emerald Journals, Institute of Physics, Taylor & Francis Journals, Sage Journals HSS Collection, Thomson Reuters: Web of Science, SCOPUS, Nature Journals si Science Journals, Acces mobil.

Echipa de management


Seminar științific – Departamentul de cercetare al FEAA

adaugat pe data de Tuesday, 27th of November, 2012

Stimați colegi,

Joi, 29 noiembrie 2012, ora 14, Sala I.4 (corp I al Universității “Alexandru Ioan Cuza”), va avea loc seminarul intitulat ” Economie și religie”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către dr. Dr. Plopeanu Aurelian-Petruș.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : Seminar FEAA noiembrie 2012_Plopeanu.pdf .

Seminar stiintific - Departamentul Stiinte 6 decembrie 2012

adaugat pe data de Monday, 26th of November, 2012

Stimati cercetatori,

Membrii Departamentului de Stiinte, cercetatori postdoctorali in proiectul POSDRU/89/1.5/S/49944 „Dezvoltarea capacitãtii de inovare si cresterea impactului cercetãrii prin programe post-doctorale”, sunt invitati sa participe la seminarul stiintific din data de 6 decembrie 2012, ora 10:30, care va avea loc in Sala de conferinte din Bdul Lascar Catargi nr. 54.
Subiect : IMPROVEMENT OF IMPEDANCE SPECTROSCOPY METHODS. SAMPLE’S
RESONANCES ANALYSIS
Prezinta : Cercet. dr. ing. Balmus Sorin

Va multumesc,
Prof. dr. Mihai Anastasiei


Seminar stiintific - Departamentul Stiinte 10 decembrie 2012

adaugat pe data de Monday, 26th of November, 2012

Stimati cercetatori,

Membrii Departamentului de Stiinte, cercetatori postdoctorali in proiectul POSDRU/89/1.5/S/49944 „Dezvoltarea capacitãtii de inovare si cresterea impactului cercetãrii prin programe post-doctorale” sunt invitati sa participe la seminarul stiintific din data de 10 decembrie 2012, ora 10:30, care va avea loc in Sala de conferinte din Bdul Lascar Catargi nr. 54.
Subiect : FACTORIZATIONS OF LINEAR RELATIONS
Prezinta : Cercet. dr. Sandovici Adrian

Va multumesc,
Prof. dr. Mihai Anastasiei


Conferinta Departamentul de Cercetare Interdisciplinara în Domeniul Stiintelor Socio-Umane

adaugat pe data de Monday, 26th of November, 2012

Stimati cercetatori,

Departamentul de Cercetare Interdisciplinara în Domeniul Stiintelor Socio-Umane din cadrul universitatii va invita sa participati la conferinta cu tema „Ati fi un "trickster" daca eu as fi o fiinta suprema. Epistole inedite: Ugo Bianchi & Ioan Petru Culianu" sustinuta de Dr.
Daniela DUMBRAVA.

Organizat în cadrul Seminarului „I.P. Culianu”, acest eveniment va avea loc joi, 29 noiembrie 2012, începând cu orele 18.00, în Sala Ferdinand, fiind precedat de prezentarea unor lucrari realizate in cadrul Centrului "Monumenta Linguae Dacoromanorum".

Va multumesc,
Prof. dr. Mihai Anastasiei


Competitii deschise UEFISCDI

adaugat pe data de Sunday, 25th of November, 2012

Lansare competitie 2012 - Proiecte de investitii in infrastructura CD
PROGRAM CAPACITATI
Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) impreuna cu Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI) au lansat competitia 2012 pentru Proiecte de investitii in infrastructura CD-PROGRAM CAPACITATI.

Prin acest instrument de finantare se urmareste consolidarea capacitatii nationale de cercetare prin dezvoltarea infrastructurii de informare/documentare stiintifica si tehnologica, infrastructura de cercetare cu utilizatori multipli, in vederea cresterii performantei si vizibilitatii stiintei si tehnologiei romanesti si a integrarii sistemului CDI din Romania in mediul stiintific international.

Proiectul se desfasoara intr-o institutie sau unitate de cercetare-dezvoltare din Romania, inclusiv intr-o institutie de invatamant superior, sau intr-o institutie care reprezinta o asociere de universitati, institute nationale de cercetare-dezvoltare si biblioteci centrale universitare, numita institutie gazda. Proiectul trebuie sa asigure accesul la publicatii on-line pentru perioada 2013-2015.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de finantare este 20 decembrie 2012.

Pachetul de informatii se gaseste la adresa:
http://uefiscdi.gov.ro/articole/2990/Program-CAPACITATI--Proiecte-de-investitii-in-infrastructura-CD-Competitie-2012.html

Persoana de contact:
Olivia PUIU- Telefon: 021- 30.80.582 olivia.puiu@uefiscdi.ro
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Lansare competitie: Cadrul de colaborare in cercetare stiintifica Romania – Franta
In baza acordului incheiat intre Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica – ANCS (Romania) si Agence Nationale de la Recherche - ANR (Franta), Consiliul National al Cercetarii Stiintifice - Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (CNCS-UEFISCDI), impreuna cu ANR, lanseaza cea de-a treia competitie dedicata proiectelor comune de cercetare.

Competitia este deschisa tuturor topicilor de interes stiintific.

Termen limita pentru depunerea aplicatiilor comune: 17 ianuarie 2013 (ora 24:00, pentru aplicatiile care se depun la UEFISCDI)

Pachetul de informatii este disponibil la: http://www.uefiscdi.gov.ro/Public/cat/29/ANR.html

Persoana de contact:
Monica Cruceru - Telefon: 021- 30.80.561; Fax: 021- 31.15.992; monica.cruceru@uefiscdi.ro
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Aplicatii depuse in cadrul competitiei 2012 Dezvoltare Produse - Sisteme - Tehnologii PROGRAM INOVARE
Procesul de evaluare a eligibilitatii administrative pentru propunerile de proiecte depuse in cadrul competitiei 2012 Dezvoltare Produse - Sisteme - Tehnologii, Program INOVARE a fost finalizat. Din totalul de 88 de cereri de finantare depuse, 85 au fost declarate eligibile fiind supuse procesului de evaluare pana la data de 08.02.2013

Lista proiectelor eligibile poate fi consultata la:
http://www.uefiscdi.gov.ro/userfiles/file/Inovare/DPST%202012/Eligibilitate%20DPST%20-%20%2020_11_2012.pdf

Persoana de contact:
Marius MITROI - Telefon: 021- 30.23.859 marius.mitroi@uefiscdi.ro
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Apel deschis CHIST-ERA (The 3rd international Call for research projects)
A fost deschis cel de-al 3-lea apel in cadrul proiectului CHIST-ERA (European Coordinated Research on Long-term Challenges in Information and Communication Sciences and Technologies ERANET) pentru propuneri de proiecte in urmatoarele domenii: "Intelligent User Interfaces" (IUI) si "Context-and Content-Adaptive Communication Networks" (C3N).

Apelul este dedicat proiectelor colaborative multidisciplinare cu un inalt grad inovativ, ideilor si solutiilor originale care implica competente interdisciplinare, iar instrumentul comun de finantare creat in acest scop va sustine grupuri internationale de cercetatori capabili sa abordeze cele mai noi si incitante topici.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de finantare este 22 ianuarie 2013(17:00 CET).

Informatii suplimentare privind acest apel sunt disponibile la:
http://www.uefiscdi.gov.ro/articole/3213/Apel-CHIST-ERA-The-3rd-international-Call-for-research-projects-2012.html

Persoana de contact:
Monica CRUCERU - Telefon: 021- 30.80.561 monica.cruceru@uefiscdi.ro
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Apel deschis CrossTexNet ERANET
In cadrul proiectului CrossTexNet ERANET a fost lansat apelul transnational 2012 pentru proiecte de cercetare ce vizeaza crearea de materiale textile cu valoare adaugata in vederea satisfacerii necesitatilor pietei. Apelul este structurat pe urmatoarele domenii principale: noi materiale textile , inclusiv noi produse functionale (bio-fibre, materiale compozite, produse chimice bio si compusi activi inovativ pentru finisaj textil); tehnologii textile inovatoare (nanotehnologie, biotehnologie, nano-biotehnologie, tehnologiilor de tratare a suprafetelor); masinarii si procesare inovativa a textilelor (filare, tesere, vopsirea si finisarea, laminare, acoperire).

Termenul limita pentru depunerea propunerilor de proiecte este 04 ianuarie 2013,16.00 (GMT+1:00)

Detalii privind acest apel sunt disponibile la:
http://uefiscdi.gov.ro/articole/3220/Apel-CrossTexNet-ERANET-2012.html

Persoana de contact:
Simona STOIAN - Telefon: 021- 30.23.893 simona.stoian@uefiscdi.ro
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Apel in pregatire proiect EuroNanoMed II
In luna decembrie 2012 va fi lansat cel de-al 4-lea apel transnational, in cadrul proiectului EuroNanoMed II ERA NET, pentru cercetarea europeana comuna privind aspectele legate de nanomedicina – aplicatie nanotehnologie pentru sanatate. Nanomedicina este un domeniu in crestere rapida, cu un mare potential de imbunatatirea solutiilor de diagnosticare si terapie pentru numeroase maladii.

Pachetul de informatii va fi disponibil pe site-ul UEFISCDI incepand cu luna decembrie:
http://www.uefiscdi.gov.ro/articole/3218/Apel-in-pregatire-EuroNanoMed-II-ERA-NET--2012.html

Persoana de contact:
Mihaela MANOLE - Telefon: 021- 30.23.868 mihaela.manole@uefiscdi.ro
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Apel in pregatire proiect E-RARE
In data de 7 decembrie 2012 va fi lansat al 5-lea apel transnational pentru propuneri de proiecte in domeniul bolilor rare. Scopul apelului este de a da posibilitatea oamenilor de stiinta din diferite tari sa dezvolte colaborari eficiente in proiecte comune de cercetare interdisciplinara, bazate pe complementaritate si schimb de expertiza, cu clara abordare pentru cercetarea transnationala. Proiectele trebuie sa implice un grup de boli rare sau o singura boala rara (conform definitiei europene - boala ce afecteaza nu mai mult de 5 din 10.000 de persoane din Comunitatea Europeana). Sunt excluse din sfera apelului bolile rare infectioase, cancerele rare si reactiile adverse rare la medicatia utilizata in bolile comune.

Termenul limita pentru depunerea pre-propunerilor de proiecte este 31 ianuarie 2013, iar termenul limita pentru depunerea propunerilor de proiecte este 29 mai 2013.

Informatii suplimentare privind acest apel pot fi accesate la:
http://www.e-rare.eu/content/joint-call-transnational-research-projects-rare-diseases-jtc-2013

Persoana de contact:
Simona STOIAN - Telefon: 021- 30.23.893 simona.stoian@uefiscdi.ro


Workshop-uri Departament Biologie

adaugat pe data de Monday, 19th of November, 2012

Stimati cercetatori,

Departamentul de Cercetare din cadrul Facultatii de Biologie organizeaza in zilele de 26 si 27 noiembrie 2012, in cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, doua workshop-uri - ”ASERTIVITATEA ÎN MEDIUL ȘTIINȚIFIC” și WORKSHOP-UL ”NOȚIUNI DE GÂNDIRE CRITICĂ ÎN CONTEXTUL ȘTIINȚIFIC” - susținute de dr. Roxana Teodor, The University of York, Marea Britanie.

Mai multe informatii gasiti in documentele atasate acestui anunt.

Conf. dr. Zenovia OLTEANU

Documente atasate anuntului : Afis 1.doc , Afis 2.doc .

Seminar stiintific - Departamentul Fizica

adaugat pe data de Thursday, 8th of November, 2012

În atenția cercetătorilor post-doctorali,


Vineri, 16 noiembrie 2012, ora 16:00, în Holul Dragomir Hurmuzescu - Stefan Procopiu, va avea loc un seminar științific de prezentare a activității de cercetare susținute în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale”, POSDRU/89/1.5/S/49944, de către dr. Alina Silvia CHIPER. Tema prezentării: "Studiul plasmelor de neechilibru produse în interiorul unor containere închise, de diverse forme și dimensiuni. Aplicații.".

Va asteptam!




prof.univ.dr. Alexandru Stancu


Seminar stiintific - Departamentul de Cercetare al Facultății de Geografie și Geologie

adaugat pe data de Wednesday, 31st of October, 2012

Stimată/e doamnă/domn,

Departamentul de Cercetare al Facultății de Geografie și Geologie, postdoctoranzii activi în proiectul POSDRU/89/1.5/S/49944, Dezvoltarea capacitătii de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale vă invită vineri, 2 noiembrie 2012, ora 10.00, în Sala B633, Corpul B, etaj 3, să participați la workshopul „Dezvoltarea cercetării postdoctorale prin stagii profesionale”.

Prof.dr. Ionel MUNTELE

Documente atasate anuntului : afis workshop no 2012 , program_workshop.doc .

Workshop ProQuest: "Cărțile electronice și oportunitatea creării unui depozit instituțional găzduit alături de literatura de specialita

adaugat pe data de Tuesday, 30th of October, 2012

Workshop ProQuest: "Cărțile electronice și oportunitatea creării unui depozit instituțional găzduit alături de literatura de specialitate internațională", 31 octombrie – 2 noiembrie 2012


În intervalul 31 octombrie - 2 noiembrie 2012, membrii comunității știintifice din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași – cadre didactice, cercetători, doctoranzi, masteranzi și studenți - sunt invitați să participe la workshop-ul cu tema: "Cărțile electronice și oportunitatea creării unui depozit instituțional găzduit alături de literatura de specialitate internațională".

Workshop-ul va fi susținut de dl.Iulian Herciu, Publisher's representative South Eastern Europe ProQuest, și se va desfășura în Sala de Conferințe a Rectoratului (Sala Ferdinand), după următorul program:

Miercuri, 31 octombrie a.c., orele 10.00 - 11.00 // 13.00 - 14.00 - cadre didactice și cercetători de la Facultățile care aparțin domeniului Științe;
Joi, 1 noiembrie a.c., orele 10.00 - 11.00 // 14.00 - 15.00 - cadre didactice și cercetători de la Facultățile care aparțin domeniului Socio-Uman;
Vineri, 2 noiembrie a. c., orele 10.00 - 11.00 // 13.00 - 14.00 - persoanele care nu au reușit să participe la data/intervalele orare propuse pe domenii Știinte/Socio-Uman.

Cei interesați sunt rugați să confirme participarea prin email (ivona@uaic.ro; gina.marinescu@uaic.ro), precizând data și intervalul orar pentru care au optat.


Seminar stiintific - Departamentul Chimie

adaugat pe data de Sunday, 28th of October, 2012

Stimati cercetatori,

Miercuri, 31 octombrie 2012, ora 900, In cadrul Departamentului de Chimie va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului POSDRU de catre dr. Steluta GOSAV. Tema prezentarii: "Studiu multivariat asupra unor flavonoide cu activitate anticancerigena utilizind tehnicile PCA, CA si SDA”. Seminarul se va desfasura in Laboratul de Chimia Materialelor din cadrul Departamentului de Chimie.

Va asteptam!
Prof. univ. dr. Eveline Popovici

Documente atasate anuntului : Afis seminar 31 octombrie_Chimie.pdf .

Seminar științific – Departamentul de cercetare al FEAA

adaugat pe data de Sunday, 14th of October, 2012

Stimați colegi,

Joi, 25 octombrie 2012, ora 10.00, în sala I.4 (Corpul I al Universității “Alexandru Ioan Cuza”), va avea loc seminarul intitulat ” Tehnologiile informaționale în marketingul online al firmelor din asigurări”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către dr. Ovidiu-Ilie STOFOR.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : FEAA-afis seminar.pdf .

Curs/ Prelegere Academica FEAA

adaugat pe data de Saturday, 13th of October, 2012

Stimați colegi,

Joi, 18 octombrie 2012, ora 10.00, în sala R502, Corpul Romtelecom al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va avea loc prelegerea academică intitulată ”The International Monetary Fund, Private Financial Markets and Financial Crises”, susținută în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către Profesorul Ali M. KUTAN de la Southern Illinois University, USA.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : afis_Kutan_s.pdf .

Workshop FEAA

adaugat pe data de Saturday, 13th of October, 2012

Stimați colegi,


Vineri, 19 OCTOMBRIE 2012, Orele 11:30-13:00, în sala R502, Corpul Romtelecom al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va avea loc Work-shopul ”How to publish in Social Sciences Citation Indexed Journals” susținut de Profesorul Ali M. KUTAN
Southern Illinois University, USA. (Managing Editor, Emerging Markets Finance and Trade; Co-Editor, Economic Systems; Editorial Board, Journal of International Trade and Diplomacy; Editorial Board Member, Journal of Economic Studies; Member, Advisory Board, International Business and Economic Review)

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : afis_Kutan_W.pdf .

ANUNT -INVITATIE

adaugat pe data de Friday, 12th of October, 2012


Marti, 16 octombrie 2012, incepand cu ora 11:00, va avea loc, in Sala de
Conferinte a Departamentului de Stiinte, Seminarul stiintific al
cercetatorilor postdoctoranzi din Departamentul de Stiinte, in cadrul
caruia va fi prezentata urmatoarea expunere:

Simona Druta: Curbe magnetice pe varietati 3D si structuri de tip lift
natural pe fibratul cotangent (Magnetic curves on 3D manifolds and
structures of natural lift type on the cotangent bundle)

Prof. dr. Mihai Anastasiei
Expert pe termen lung


Seminar stiintific - Departamentul Fizica

adaugat pe data de Tuesday, 25th of September, 2012

Stimați colegi,

27 septembrie 2012, incepand cu ora 17.20 in Holul Hurmuzescu, Facultatea
de Fizica, Corpul A al Universității “Alexandru Ioan Cuza”, va avea loc seminarul intitulat ”Study of multiferroics using infrared spectroscopy”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944 de către dr. Goian Veronica de la Institutul de Fizica, Praga, Cehia.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : Afis prezentare POSDRU-2 FIZICA.pdf .

Rezultate Concurs pentru ocuparea unui post de cercetător postdoctoral

adaugat pe data de Wednesday, 12th of September, 2012

Stimati candidati,

Atasat acestui anunt gasiti PROCESUL VERBAL privind desfășurarea concursului pentru ocuparea postului de cercetător postdoctoral în etapa a V-a de selecție.

Eventualele contestatiile pot fi depuse azi, 12 septembrie 2012, pana la 16.00, la Departamentul de Cercetare și Managementul Proiectelor DCMP în atenția doamnei Elena RADU (T: (0232)201024; E: eradu@uaic.ro).

Manager Proiect,
Prof. univ. dr. Dumitru LUCA

Documente atasate anuntului : PV concurs etapa V, POS DRUU.pdf .

Anunt privind scoaterea la concurs a unui post de cercetător postdoctoral - Update II

adaugat pe data de Friday, 7th of September, 2012

Stimati candidati,

Etapa ”Concurs - selecția candidaților” în cadrul concursului pentru ocuparea unui post de cercetător postdoctoral în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale”, POSDRU/89/1.5/S/49944, pentru o perioadă de 6 luni (1 octombrie 2012 – 31 martie 2013) va avea loc luni, 10 septembrie 2012, ora 14, in Sala Senat, Corp A al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi.

Această etapa va consta în prezentarea de către fiecare candidat a Proiectului individual de cercetare științifică postdoctorală, candidații vor avea la dispoziție 10 minute, urmată de o sesiune de 5 minute de întrebări din partea Comisiei de evaluare.

Atașat acestui anunț găsiți Lista candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea unui post de cercetător postdoctoral în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale”, POSDRU/89/1.5/S/49944.


Manager proiect,
Prof. Dumitru Luca

Documente atasate anuntului : Candidati inscrisi la concurs Etapa V.pdf .

Anunt privind scoaterea la concurs a unui post de cercetător postdoctoral - Update

adaugat pe data de Thursday, 6th of September, 2012

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță scoaterea la concurs a unui post de cercetător postdoctoral în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale”, POSDRU/89/1.5/S/49944, pentru o perioadă de 6 luni (1 octombrie 2012 – 31 martie 2013).

Calendarul de desfășurare a concursului:
13 - 31 august Promovarea proiectului
3 - 7 septembrie Depunerea dosarelor
10 septembrie Concurs – selecția candidaților
12 septembrie Afișarea rezultatelor si depunerea de Contestații
28 septembrie Semnarea contractului de cercetare.

Etapa ”Concurs - selecția candidaților” va avea loc luni, 10 septembrie 2012, ora 14, in Sala Senat, Corp A al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi.

Manager Proiect
Prof. Dr. Dumitru LUCA


Plata burselor postdoctorale

adaugat pe data de Wednesday, 5th of September, 2012

Stimați cercetători,

Vă informăm că în 16.08.2012 am efectuat plata burselor aferente lunii iulie 2012. Sumele corespunzătoare ar trebui să se regăsească deja pe carduri dvs.

La acest moment nu vă putem oferi un orizont de timp sau un termen de plată sigur pentru plata burselor aferente lunii august 2012 deoarece, conform informatiilor primite de la Departamentul Financiar-Contabil al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, pentru moment, sunt epuizate sumele efectiv disponibile pentru proiect, .

Vă mulțumim și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru implementarea în condiții cât mai bune a acestui proiect.

Manager proiect,
Prof. Dumitru LUCA


Workshop „Corp și corporalitate. Aspecte sociologice și de metodologie a cercetǎrii”

adaugat pe data de Tuesday, 4th of September, 2012

Stimați cercetători,

Echipa proiectului Dezvoltarea capacitătii de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale vă invită Miercuri, 12 septembrie 2012, ora 11.00 și Joi, 13 septembrie, 2012, ora 12.00 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corpul B, Sala D 1, să participați la workshopul „Corp și corporalitate. Aspecte sociologice și de metodologie a cercetǎrii”.

Prezentările vor fi realizate de către doamna Dominika Byczkowska Ph.D., University of Lodz, Facultatea de Economie și Sociologie.


Conf.dr. Conțiu ȘOITU

Documente atasate anuntului : Afis Workshop 12-13 sept filosofie.doc , program_workshop septembrie filosofie.doc .

Seminar stiintific

adaugat pe data de Friday, 31st of August, 2012

Stimati cercetatori,

Vineri, 7 septembrie 2012, de la ora 16.00 in Holul Dragomir Hurmuzescu -
Stefan Procopiu, Corpul A al Universității “Alexandru Ioan Cuza”, va avea loc seminarul intitulat "Studiul configurațiilor formate din găuri negre în spații cu un număr extins de
dimensiuni. Aplicații în astrofizică și cosmologie" , susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către dr. Cristian Stelea.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : Anunt prezentare.pdf .

Seminar științific – Departamentul de cercetare al FEAA

adaugat pe data de Friday, 24th of August, 2012

Stimați colegi,

Joi, 06 septembrie 2012, ora 12.00, în sala I.3 (Corpul I al Universității “Alexandru Ioan Cuza”), va avea loc seminarul intitulat ”Utilizarea metodelor statistice multivariate în construirea de indicatori compuși ai calității vieții”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către dr. Alina Măriuca IONESCU.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : afis_seminar_stiintific_FEAA.doc .

Anunt privind scoaterea la concurs a unui post de cercetător postdoctoral

adaugat pe data de Wednesday, 15th of August, 2012

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță scoaterea la concurs a unui post de cercetător postdoctoral în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale”, POSDRU/89/1.5/S/49944, pentru o perioadă de 6 luni (1 octombrie 2012 – 31 martie 2013). Se pot prezenta candidați cu titlul de doctor într-unul din domeniile eligibile (conform Anexei 2 Lista domeniilor eligibile atașată la acest anunț).

Calendarul de desfășurare a concursului:
13 - 31 august Promovarea proiectului
3 - 7 septembrie Depunerea dosarelor
10 septembrie Concurs – selecția candidaților
12 septembrie Contestații, afișarea rezultatelor,
28 septembrie Semnarea contractului de cercetare.

Criteriile de eligibilitate:
- Doctoratul susținut public înainte de 31 martie 2012. În cazul candidaților al căror dosar pentru acordarea titlului de doctor se află în faza de analiză la MECTS, este necesară declarația pe proprie răspundere privind completarea actelor din dosarul de concurs cu copia după Ordinul Ministrului - până la data de 27 septembrie 2012.
- Vârsta de maximum 40 de ani, împliniți în 2012.
- Cetățenia unui stat membru al UE.

Criteriile de performanță:
- Minimum un articol publicat/acceptat spre publicare în reviste științifice de specialitate;
- Minimum 2 comunicări la manifestări științifice.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:
1. Cerere de înscriere (conform modelului anexat).
2. Copie după BI / CI.
3. Copie legalizată după diploma de doctor.
4. CV-ul și lista publicațiilor, comunicărilor, brevetelor și contractelor științifice.
5. Recomandări din partea a 2 specialiști în domeniul de specialitate.
6. Proiectul de cercetare științifică postdoctorală.

Dosarul de concurs se depune la Departamentul de Cercetare și Managementul Proiectelor DCMP în atenția doamnei Elena RADU (T: (0232)201024; E: eradu@uaic.ro)

Manager Proiect
Prof. Dr. Dumitru LUCA

Documente atasate anuntului : Regulament POSDRU.pdf , Anexa 1 Precizari cu privire la procedura de selectie a grupului tinta.pdf , Anexa 2 Lista domeniilor eligibile.pdf , CERERE INSCRIERE POSTDOC.docx .

Workshopul „Tehnologiile limbajului aplicate în domenii socio-umane

adaugat pe data de Friday, 20th of July, 2012

Stimati cercetatori,

Echipa proiectului Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale vă invită în perioada 23 iulie – 29 iulie 2012 să participați la Workshopul „Tehnologiile limbajului aplicate în domenii socio-umane”, care va avea loc la Mădârjac, jud. Iași.
Dezbaterile vor avea ca temă principală digitalizarea Dicționarului Tezaur al Limbii Române, dar și discutarea altor aplicații ale tehnologiilor limbajului care pot fi utile în domenii socio-umaniste.

Prof.Dr. Dan CRISTEA

Documente atasate anuntului : invitatie workshop INFO.pdf .

Invitatie work-shop

adaugat pe data de Wednesday, 11th of July, 2012

Stimati cercetatori,


Vineri 13 iulie a.c. la ora 13:00, in Laboratorul de Fizica plasmei de la etajul I, Corp A al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi va avea loc un workshop în cadrul căruia dl Dr. Dan Macovei, CS I la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCD-FM) Bucuresti-Magurele, va susținute o prelegere pe tema "Xray Absorption Fine Stucture (XAFS) as a means for investigation of atomic ordering in materials".

Prof. Dumitru LUCA


Seminar stiintific - FEAA

adaugat pe data de Wednesday, 4th of July, 2012

Stimați colegi,

Joi, 5 iulie 2012, ora 12.00, în sala I.3 (Corpul I al Universității “Alexandru Ioan Cuza”), va avea loc seminarul intitulat ,,Managementul Riscului în Proiectele Noii Economii - concept, limite, provocări, soluții”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către Dr. Valentin-Petru MĂZĂREANU.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : poster_prezentare_POSDRU_feaa.pdf .

Seminar științific – Departamentul de cercetare al FEAA

adaugat pe data de Tuesday, 26th of June, 2012

Stimați colegi,

Joi, 28 iunie 2012, ora 12.00, în sala I.3 (Corpul I al Universității “Alexandru Ioan Cuza”), va avea loc seminarul intitulat ,,Interacțiunea a trei verbe în asigurări: “a putea”, “a trebui”, “a vrea”. Impactul utilității asigurărilor în România. Stadiul actual și perspective”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către dr. Ovidiu-Ilie STOFOR.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : Afis seminar_FEAA.pdf .

Seminar stiintific - Departamentul Stiinte

adaugat pe data de Wednesday, 20th of June, 2012

In atentia cercetatorilor post-doctorali - POSDRU/89/1.5/S/49944:

Vineri, 22 iunie 2012, ora 10:00, la sediul Departamentului Stiinte din str. Lascar Catargi nr. 54, va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului POSDRU de catre dr. Vlad Enache. Tema prezentarii: " Timpul si teoria fractalilor ".

Va asteptam!


Seminar stiintific - Departamentul Fizica

adaugat pe data de Wednesday, 20th of June, 2012

In atentia cercetatorilor post-doctorali:

Vineri, 29 iunie 2012, ora 16:00, la Holul Dragomir Hurmuzescu - Stefan Procopiu va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului POSDRU de catre dr. Alicia-Petronela Rambu. Tema prezentarii: "Procesarea și caracterizarea structurală și funcțională a unor straturi subțiri și structuri multistrat pentru aplicații în electronica transaprentă și optoelectronică".

Va asteptam!




prof.univ.dr. Alexandru Stancu


WORKSHOP STRATEGII SI METODE DE CERCETARE IN STIINTELE SOCIALE SI UMANISTE

adaugat pe data de Wednesday, 20th of June, 2012

Stimată/e doamnă/domn,

Echipa proiectului Dezvoltarea capacitătii de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale vă invită miercuri, 27 iunie 2012, ora 13.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Corpul B, etaj 2, Sala D 308, să participați la workshopul „Strategii si metode de cercetare in stiintele sociale si umaniste. Studii de caz din Coasta de Fildeș si Benin”.

Prezentările vor fi realizate de către: Dl. Ismaila BAKAYOKO, Université de Cocody, Abidjan, Coasta de Fildeș; Dl. Koffi Parfait N'GORAN, Université de Bouaké, Abidjan, Coasta de Fildeș ; Dl. Qémal Adissa Cédric AFFAGNON, Université d'Abomey Calavi, Cotonou, Bénin.

Conf.dr. Conțiu ȘOITU

Documente atasate anuntului : Afis Workshop 27 iunie filosofie.pdf .

Seminar stiintific - Departamentul Chimie

adaugat pe data de Monday, 18th of June, 2012

Stimați colegi,

Joi, 28 iunie 2012, ora 9.00, în Laboratul de Chimia Materialelor, Departamentul de Chimie, va avea loc seminarul intitulat ,,SISTEME POLIMERICE MICRO SI NANOPARTICULATE PURTATATORE DE PRINCIPII BIOLOGIC ACTIVE ”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către bioing. dr. Mihaela-Nicoleta HOLBAN.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : Afis seminar 28 iunie.pdf .

Predare raportari periodice CR4

adaugat pe data de Tuesday, 12th of June, 2012

Stimați cercetători,

În vederea pregătirii documentelor aferente înaintării către OI-POSDRU a Cererii de rambursare nr. 4, pentru perioada 1 FEBRUARIE 2012 - 30 IUNIE 2012, vă rugăm să completați și să transmiteți, către directorul Departamentului de cercetare de care aparțineți, până cel târziu la data de 3 IULIE 2012, următoarele documente:

- LISTELE DE REZULTAT (Anexele 1 – 4) aferente perioadei 1 FEBRUARIE 2012 - 30 IUNIE 2012, în format Word si PRINTATE cu semnătura dvs, si Documentele justificative PRINTATE conform Anexei 5;
- SINTEZA INDICATORILOR REALIZAȚI aferentă perioadei 1 Iulie/ Octombrie 2010 – 30 Iunie 2012 conform Anexei 6


Cu mulțumiri,
Echipa de implementare

Documente atasate anuntului : Anexa 1. Articole ISI .doc , Anexa 2 si Anexa 3 Articole prezentate si publicate.doc , Anexa 4. LISTA MOBILITATI.doc , Anexa 5. Documente justificative indicatori .doc , Anexa 6. Sinteza - FORMULAR RAPORTARE INDICATORI.doc .

SEMINAR ȘTIINȚIFIC DEPARTAMENTUL SOCIO-UMAN

adaugat pe data de Monday, 4th of June, 2012

Stimati cercetatori,

Va invitam la Seminarul stiintific cu titlul ”AMPER – REALIZĂRI ȘI PERSPECTIVE” organizat de DEPARTAMENTUL SOCIO-UMAN cu participarea dlui Prof. dr. Miguel CUEVAS LONSO – Universidad de Vigo, dlui Prof. dr. Jesús LOPEZ – BOBO – Universidad de Oviedo și a dlui Prof. dr. Adrian TURCULEȚ – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași.

Seminarul este organizat Miercuri, 6 iunie 2012, ora 15.00, Departamentul Socio-Uman, Str. Lascăr Catargi nr. 54, 700107, Iași

Documente atasate anuntului : Seminar stiintific 6 iunie.pdf .

Seminar științific – Departamentul de cercetare al FEAA

adaugat pe data de Thursday, 24th of May, 2012

Stimați colegi,

Joi, 31 mai 2012, ora 12, în sala I.3 (Corp I al Universității “Alexandru Ioan Cuza”), va avea loc seminarul intitulat ,,Politica europeană de coeziune și cercetarea științifică. Încotro se îndreaptă România?”, susținut în cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, de către dr. Ramona Frunză.

Vă așteptăm!

Documente atasate anuntului : Afis seminar.pdf .

Invitatie work-shop Departamentul de cercetare FEAA

adaugat pe data de Tuesday, 22nd of May, 2012

Stimati cercetatori,

Miercuri, 30 Iuniei 2012, Ora 18, în Sala B417, Corpul B al Universitatii Alexandru Ioan Cuza, va avea loc un workshop în cadrul căruia prof. Henk Von Eije de la Universitatea din Groningen, Olanda, va susținute o prelegere pe tema ”Cash-holdings in Listed and Unlisted Companies”.

Prof. Adriana ZAIT


Invitatie workshop

adaugat pe data de Monday, 21st of May, 2012

Stimati cercetatori,

Va invitam sa participati la Workshop-ul "Riemannian Geometry and Harmonic Maps" in cadrul caruia PROF. ERIC LOUBEAU, Université de Bretagne Occidentale, Brest, France
va ține un ciclu de conferințe în domeniul Geometriei riemanniene.

Prezentările au loc în Sala de conferințe a Facultății de Matematică după următorul program:
• Joi, 17 mai, orele 15 - 17
Riemannian geometry
• Joi, 24 mai, orele 14 – 16
Harmonic maps
• Luni, 28 mai, orele 14 – 16
The stress-energy tensor

Prof. dr. Cătălin Lefter

Documente atasate anuntului : Loubeau_POSDRU_49944[2].pdf .

Seminar stiintific

adaugat pe data de Friday, 18th of May, 2012

In atentia cercetatorilor post-doctorali:

Joi, 24 mai 2012, ora 18:00, la Holul Dragomir Hurmuzescu - Stefan Procopiu va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului POSDRU de catre dr. Lavinia-Petronela Curecheriu. Tema prezentarii: " Investigarea efectelor de volum și interfață în materiale compozite multiferoice cu structură miez-înveliș ".
Va asteptam!

Prof. univ. dr. Alexandru Stancu

Documente atasate anuntului : afis prezentare POSDRU.pdf .

Stagii de cercetare/ documentare

adaugat pe data de Friday, 18th of May, 2012

Stimati cercetatori,

In cazul in care doriti sa efectuati stagii de mobilitate la Universitatea Konstanz, Germania, va rugam sa luati legatura cu dna PRISTAVU (T: (+40 232) 201111 sau
E: ioana.pristavu@uaic.ro) inainte de a demara demersurile in vederea obtinerii Ordinului Rectorului.

Echipa de management


Formular RNO

adaugat pe data de Wednesday, 16th of May, 2012

Stimati cercetatori,

Atasat acestui anunt, precum si in sectiunea DOCUMENTE, regasiti formatul nou al REFERATULUI DE NECESITATE ȘI OPORTUNITATE pe care trebuie sa il folositi in vederea achizitiilor in cadrul proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944.

Cu stima,
Elena Radu

Documente atasate anuntului : RNO POSDRU 49944 nou 11 mai 2012.doc .

Seminar stiintific Departamentul Stiinte 

adaugat pe data de Saturday, 12th of May, 2012

In atentia cercetatorilor post-doctorali:

Vineri, 18 mai 2012, ora 10:00, la sediul Departamentului Stiinte din str. Lascar Catargi nr. 54, va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului POSDRU de catre dr. Felix Adrian Tencariu(Istorie - Platforma Arheoinvest). Tema prezentarii: " Etnoarheologia ceramicii. Repere teoretice si cercetari de teren ".
Va asteptam! 



Va multumesc,
Mihaela Vatavu


Concursul national ”Don’t give your ideas away”

adaugat pe data de Thursday, 10th of May, 2012

Stimați cercetători,

Va transmitem atasat informatii cu privire la Concursul national ”Don’t give your ideas away” pe tema protejării proprietatii intelectuale.

Cu stima,
Alin Andries

Documente atasate anuntului : Afis EPA_a_preview.pdf , Pliant EPA A5_preview.pdf .

Modificare Responsabil Mobilitati

adaugat pe data de Thursday, 3rd of May, 2012

Stimati cercetatori,

Va informam ca incepand cu data de 1 mai 2012, dna Ioana PRISTAVU o inlocuieste pe dna CRICLEVIT Madalina Elena in functia de Responsabil mobilitati (RM) in cadrul echipei de implementare a proiectului "Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale".
Pentru intrebari si informatii legate de stagiile de mobilitate si deplasarile interne si internationale va rugam sa o contactati pe dna PRISTAVU la T: (+40 232) 201111 sau
E: ioana.pristavu@uaic.ro

Echipa de management


Invitație de participare la conferinta ConsILR2012

adaugat pe data de Wednesday, 25th of April, 2012

Stimate doamnă / domn,

Vă invităm în zilele de 26 și 27 aprilie 2012 să participați la conferința "Resurse Lingvistice și Instrumente pentru Prelucrarea Limbii Române" organizată de Facultatea de Informatică, Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române și firma
Inteligentics Cluj-Napoca.
Evenimentul se va desfășura la sediul Muzeului Național al Literaturii Române, B-dul Dacia nr. 12, sector 1, București. Participarea la lucrări se poate face și in regim de videoconferință.

Detalii legate de eveniment găsiți la adresa:
http://consilr.info.uaic.ro/consilr2011-12/ro/index.html
Programul evenimentului va fi disponibil la adresa:
http://consilr.info.uaic.ro/consilr2011-12/ro/program.html

Prof.univ.dr. Dan Cristea


Invitație de participare la sesiunea de postere și atelierul de lucru

adaugat pe data de Wednesday, 25th of April, 2012

Stimate doamnă / domn,

Vă invităm în zilele de 17-18 mai 2012 să asistați la Sesiunea de postere "BringITon" și atelierul de lucru "Workshop de prospectare a conexiunilor dintre cercetarea în informatică și industrie" organizate de Facultatea de Informatică, Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității "Gheorghe Asachi" Iași și firma IntelInvest Iași.
Evenimentul se va desfășura în Sala Pașilor Pierduți.

Detalii legate de eveniment găsiți la adresa: http://bringiton.info.uaic.ro/
Programul evenimentului este la adresa: http://bringiton.info.uaic.ro/program

Prof.univ.dr. Dan Cristea


Invitatie Conferinte

adaugat pe data de Wednesday, 18th of April, 2012

Stimati cercetatori postdoctorali,

Vineri, 27 aprilie 2012, sala "Ferdinand" Corp A al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, se vor desfasura in cadrul proiectului "Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale" doua conferinte sustinute de dl. Catalin Harnagea (INRS -Énergie Matériaux et Télécommunications, Varennes, QC, Canada):

I. The mechanism driving scientific research in Canada: sharing good
practices
Sala Ferdinand, 27 Aprilie 2012 la ora 10.00

II. Characterization of individual multifunctional nanoobjects with
restricted geometry
Sala Ferdinand, 27 Aprilie 2012 la ora 11.15



Prof. Liliana Mitoseriu

Documente atasate anuntului : Afis.pdf .

Invitatie Conferinta

adaugat pe data de Wednesday, 18th of April, 2012

Stimati cercetatori,

Vă rugăm să binevoiți a lua parte joi, 26 aprilie a.c, ora 11, Institutul de Istorie A.D. Xenopol, la comunicarea ”Imaginea primului Război Mondial în literatura istorică germană. Itinerarii istoriografice, controverse și revizuiri” susținută de cercet. postdoc., Claudiu-Lucian Topor, (Cercetare finanțată de către Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane prin proiectul. Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale. Universitatea “Al. I Cuza” din Iași, POSDRU/89/1.5/S/49944).


Lucian - Claudiu Topor, PhD,
“Al. I. Cuza” University of Iasi
Faculty of History


Information for postdoctoral researchers at ALEXANDRU IOAN CUZA UNIVERSITY

adaugat pe data de Thursday, 5th of April, 2012

Dear postdoctoral researchers ,

I have a pleasure to inform you that ELYPSE European League of Young and
Prospective SciEntists has been initiated and set up in Europe.

ELYPSE is a pan-european network of prospective Phd candidates and
postdoctoral researchers who already stand out in their environment due to
above-the-average accomplishments stemming from out-of-the-box thinking and
acting. ELYPSE sees itself as a center of excellence and relevance of
prospective PhD candidates and postdoctoral researchers in Europe and an
intellectual back-up for Europe, delivering high quality EU added value. It
performs scientific activities which are in nature complementary and
supportive to the already existing ones in Europe and builds on the existing
European structures and initiatives, augmenting the existing research and
knowledge base for the benefit of Europe.

You are very welcome to visit the webpage of ELYPSE: www.elypse.org

The network ELYPSE is in its initial phase. At present we are still
recruiting young talents from all across Europe, sectors and disciplines to
enrich our structures, intellectual resources and knowledge base. All PhD
candidates and researchers in a postdoctoral phase from the EU countries are
welcome to join us and can apply if they meet eligibility criteria.

You can read about it in the section JOIN US on our webpage www.elypse.org

Shall you have any questions or feedback with regard to ELYPSE, please do
not hesitate to get in touch with me.


Best regards,

Izabela Stanisławiszyn


Lansare competitii 2012 - UEFISCDI

adaugat pe data de Sunday, 1st of April, 2012

In atentia cercetatorilor postdoctorali,

Va aducem la cunostiinta ca in data de 22 martie 2012 Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) impreuna cu Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI) au lansat competitia 2012 pentru Workshop-uri Exploratorii (WE) si pentru Scoli de Studii Avansate (SSA) - Program IDEI.

Prin finantarea Workshop-urilor Exploratorii se doreste initierea de colaborari stiintifice intre cercetatori romani si straini, in vederea abordarii si promovarii unor directii noi de cercetare si implicarea studentilor, doctoranzilor si tinerilor cercetatori in activitati stiintifice de actualitate pe plan international.
Scopul Scolilor de Studii Avansate este acela de tratare in profunzime a unor teme de cercetare exploratorie/subiecte clar definite, care se incadreaza intr-una din prioritatile sustinute prin Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare pentru perioada 2007-2013 si raportarea de noi progrese referitoare la aceste teme/subiecte, neexpuse inca la nivel de curs universitar.
Cererile de finantare se depun intr-o singura etapa, pe tot parcursul anului 2012, in format electronic si tiparit (semnat) la sediul UEFISCDI (Bucuresti, Str. D.I. Mendeleev, nr. 21-25, Etaj 6, camera 617 ) sau prin posta rapida/prioripost.

Pachetele de informatii sunt disponibile la:
Workshop-uri Exploratorii 
http://www.uefiscdi.gov.ro/articole/2904/Program-IDEI--Workshop-uri-Exploratorii--Competitia-2012.html
Scolilor de Studii Avansate 
http://www.uefiscdi.gov.ro/articole/2905/Program-IDEI--Scoli-de-Studii-Avansate--Competitia-2012.html
Persoana de contact:
Simina SMARANDACHE - Telefon: 021 3080515; Email: simina.smarandache@uefiscdi.ro

Elena Radu

Documente atasate anuntului : Lansare competitii 2012.pdf .

Modificare sala Seminar stiintific pe tema: Egalitatea de gen

adaugat pe data de Tuesday, 27th of March, 2012

Stimati cercetatori postdoctorali,

Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului 
cercetării prin programe post-doctorale” vă invită Miercuri 28 martie, orele 12-14, in SALA SENATULUI Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Rectorat, corp A., la Seminarul stiintific “Egalitate de gen” sustinut de Prof. univ. dr. Turliuc Maria Nicoleta.

Manager Proiect,
Prof. Dumitru LUCA


Invitatie Conferinta

adaugat pe data de Friday, 23rd of March, 2012

Stimati cercetatori,

Marti, 27 martie 2012, ora 17:30,in sala H1, corp H, UAIC, va avea loc o conferinta sustinuta de dr. Daniela Dumbrava, cercetator postdoctoral in cadrul Departamentului Stiinte - Proiect POSDRU/89/1.5/S/49944. Conferinta va avea ca titlu: Misiunea lui Nicolae Milescu în Asia Septentrională, 1675-1676. Laboratoare ale cercetării: erori, metodă, inovație.

Mihaela Vatavu
Universitatea "Al.I.Cuza" Iasi
Departamentul Stiinte - Secretariat
Str. Lascar Catargi nr. 54
700107 Iasi (Romania)
Tel: 0232/201102 int. 2351
E-mail: dep.stiinte@gmail.com

Documente atasate anuntului : Conferinta Facultatea de Istorie 27 Martie 2012.pdf , afis_spatarios_v2.pdf .

Workshop "Young Researchers at the University of Konstanz: Internationalisation, Integration, Independence”

adaugat pe data de Tuesday, 20th of March, 2012

Stimati cercetatori postdoctorali,


Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului 
cercetării prin programe post-doctorale” vă invită Vineri, 23 martie, ora 11, Sala Senat a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași la Workshop-ul "Young Researchers at the University of Konstanz: Internationalisation, Integration, Independence". Conferinta de deschidere a workshop-ului va fi susținută de Prof. univ. dr. Giovanni Galizia, Universität Konstanz.

Manager proiect,
Prof. univ. dr. Dumitru LUCA


Invitatie la Conferinta ‘In circuitu tenuit... Dacia si viziunea geografica romana’

adaugat pe data de Friday, 16th of March, 2012

Stimati colegi,

Centrul de Studii Clasice si Crestine, impreuna cu Centrul de Istorie a Evreilor si Ebraistica ‘Dr. Alexandru Safran’ va invita sa luati parte la urmatoarele manifestari:
(1) conferinta ‘In circuitu tenuit... Dacia si viziunea geografica romana’, sustinuta de lect.dr. Sorin Nemeti de la Universitatea ‘Babes-Bolyai’ din Cluj-Napoca ;
(2) lansare de carte:
- Iulian Moga, ‘Culte solare si lunare in Asia Mica in timpul Principatului (sec. I-III d.Hr.)’, Ed. Universitatii ‘Al. I. Cuza’, Iasi, 2012; prezinta: lect.dr. Sorin Nemeti;
- Pseudo-Aurelius Victor, ‘Epitome de Caesaribus. Epitoma despre imparati’ (editio bilinguis), traducere si consideratii lingvistice de Mihaela Paraschiv, editie ingrijita, abrevieri, studiu introductiv, note si comentarii, indice de Nelu Zugravu, Ed. Universitatii ‘Al. I. Cuza’, Iasi, 2012; prezinta: lect.dr. Claudia Tarnauceanu.
Manifestarile se vor desfasura joi, 22 martie 2012, in corpul H (Casa Catargi), in sala H1, incepand cu ora 17.

asist. univ. dr. Iulian Moga
Facultatea de Istorie


Seminar stiintific pe tema: Egalitatea de gen

adaugat pe data de Wednesday, 14th of March, 2012

Stimati cercetatori postdoctorali,

Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului 
cercetării prin programe post-doctorale” vă invită Miercuri 28 martie, orele 12-14, in SALA SENATULUI Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Rectorat, corp A., la Seminarul stiintific “Egalitate de gen” sustinut de Prof. univ. dr. Turliuc Maria Nicoleta.

Alin Andries


CALL FOR APPLICATION

adaugat pe data de Wednesday, 14th of March, 2012

Dear Madam, Dear Sir!

The Institute for the Danube Region and Central Europe (IDM), Vienna and partners are organizing the 3rd Young Scientists Forum (YSF) on Central and South East Europe on: (In-)Equality - Political, Economic, Social, Spatial and Gender Aspects

CALL FOR APPLICATION

Deadline for application: May 15, 2012

Addressed to: Young scientists dealing with Central and South East Europe in the fields of cultural studies, history, European ethnology, media studies, political sciences, geography and sociology.

Applications: via e-mail to Mr. David Zuser, d.zuser@idm.at

More information: see attached Call for Application and at
Mr. David Zuser
e-mail: d.zuser@idm.at
phone: +43/1/319 72 58-21

Documente atasate anuntului : CALL for APPLICATION - 3rd Young Scientists Forum, 2012.pdf .

Lansare Competitii proiecte de cercetare

adaugat pe data de Tuesday, 6th of March, 2012

In atentia cercetatorilor postdoctorali,

Va comunicam lansarea competitiei de proiecte de cercetare
stiintifica la 1.03.2012:

Prin UEFISCDI:

Program IDEI - Proiecte de Cercetare Exploratorie
http://www.uefiscdi.gov.ro/articole/2847/Program-IDEI--Proiecte-de-cercetare
-Exploratorie-Competitie-2012.html

Persoana de contact la DCMP: Elena Constantin

Program RESURSE UMANE - Proiecte de cercetare pentru stimularea
constituirii de tinere echipe de cercetare independente
http://www.uefiscdi.gov.ro/articole/2850/Program-RESURSE-UMANE--Proiecte-de-
cercetare-pentru-stimularea-constituirii-de-tinere-echipe-de-ce.html

Persoana de contact la DCMP: Gina Marinescu

Program RESURSE UMANE - Proiecte de Cercetare Postdoctorala
http://www.uefiscdi.gov.ro/articole/2853/Program-RESURSE-UMANE--Proiecte-de-
Cercetare-Postdoctorala--Competitie-2012.html

Persoana de contact la DCMP: Gina Marinescu

Prin ANCS:

Program CAPACITATI, Modul III - Proiecte bilaterale Romania - Slovacia,
2013-2014
http://www.mct.ro/ro/articol/2798/programe-interna-ionale-cooperari-bilatera
le-apel-deschis-romania-slovacia-2012-2013

Persoana de contact la DCMP: Isabella Stegariu


Elena Radu

Documente atasate anuntului : Lansare competitie 2012.pdf .

Solicitare completare documente

adaugat pe data de Friday, 2nd of March, 2012

Stimati cercetatori post-doctorali,

Va rugam să completati urmatoarele doua documente, atasate prezentului Anunt:

1. Actul aditional II la Contractul de cercetare post-doctorala încheiat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, cu privire la incetarea valabilitatii dispozitiilor privind suspendarea contractului individual de muncă,

2. Fisa-chestionar feedback II.


Documentele solicitate se vor depune la Dl Prof. Ion Lihaciu, responsabil resurse umane al proiectului (Sala 120, parter, corp A), între orele 9-15, pana cel tarziu miercuri 7 martie, ora 15:00.

Manager Proiect,
Prof. Dumitru LUCA

Documente atasate anuntului : 1.b. Act aditional nr 2 la Contract de cercetare post-doc_v9a final.doc , Chestionar feedback II.doc .

Seminar stiintific - Departamentul Stiinte

adaugat pe data de Wednesday, 29th of February, 2012

In atentia cercetatorilor post-doctorali

Vineri, 02 martie 2012, ora 10:30, la sediul Departamentului Stiinte din str. Lascar Catargi nr. 54, va avea loc un seminar stiintific in cadrul caruia prof.acad.dr. Victor Spinei va sustine o conferinta pe probleme de arheologie si istorie veche.

Va asteptam!


Atelier de lucru „Metodologia publicării în domeniul științelor socio-umane”

adaugat pe data de Tuesday, 21st of February, 2012

Stimati cercetatori,

Joi, 1 martie 2012, ora 12:00, în Sala D1, este organizat un Atelier de lucru pe tema „Metodologia publicării în domeniul științelor socio-umane”, cu participarea a doi editori de revistă ISI (activitate inclusă în Planul de realizare al Proiectului nostru).
Prezintă Dl. Prof. dr. Nicolae Rambu si dl. Conf. dr. Ștefan Cojocaru de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității "Alexandru Ioan Cuza din Iași", care vor răspunde și la întrebările participanților.

Manager proiect,
Prof. univ. dr. Dumitru LUCA


Atelier de lucru „Metodologia publicării în domeniul științelor exacte”

adaugat pe data de Monday, 20th of February, 2012

Stimati cercetatori,

Luni, 27 februarie 2012, ora 14:00, în Sala Senatului, este organizat un Atelier de
lucru pe tema „Metodologia publicării în domeniul științelor exacte”, cu participarea
unui editor de revistă ISI (activitate inclusă în Planul de realizare al Proiectului
nostru).
Prezintă Dl. Conf. dr. Cezar Oniciuc de la Facultatea de Matematică a Universității
"Alexandru Ioan Cuza din Iași", care va răspunde și la întrebările participanților.

Manager proiect,
Prof. univ. dr. Dumitru LUCA


Plata burse

adaugat pe data de Thursday, 16th of February, 2012

Stimati cercetatori,

Astazi, 16 februarie 2012, s-au virat bursele aferente lunii ianuarie.

Alin Andries


Persoane de contact

adaugat pe data de Monday, 6th of February, 2012

Stimati cercetatori postdoctorali,

Pentru solutionarea cat mai rapida a solicitarilor dvs, vin cu rugamintea ca in functie de tipul de intrebari/solicitari/nelamuriri pe care le aveti, sa va adresati membrilor echipei de implementare, astfel:
1. Aspecte financiare - APETREI Irina (Responsabil Financiar) - E: irina.apetrei@uaic.ro
2. Achizitii/ logistica - RADU Elena (Responsabil logistic) - E: eradu@uaic.ro; T: (0232) 201024;
3. Mobilitati externe - CRICLEVIT Madalina Elena (Responsabil mobilitati) - E: madalina.criclevit@uaic.ro; T: (+40 232) 201112
4. Raportari - CONSTANTIN Elena (Responsabil raportare) - E: elena.constantin@uaic.ro; T: (0232) 201382.
5. Alte aspecte - ANDRIES Alin (Asistent manager) E: alin.andries@uaic.ro (doar pe email avand in vedere ca pana pe data de 10 Aprilie 2012 sunt plecat din tara)

Cu stima,
Alin Andries


Raportare Indicatori realizati

adaugat pe data de Friday, 3rd of February, 2012

Stimați cercetători,

În vederea pregătirii documentelor aferente înaintării către OI-POSDRU a Cererii de rambursare nr. 3, pentru perioada 1 AUGUST 2011 - 31 IANUARIE 2012, vă rugăm să completați și să transmiteți, către directorul Departamentului de cercetare de care aparțineți, până cel târziu la data de 9 FEBRUARIE 2012, următoarele documente:

- Listele de rezultat (în format Word ȘI PRINTATE), cu semnătura dvs și
- Documentele justificative PRINTATE

Cu mulțumiri,
Echipa de implementare

Documente atasate anuntului : 1. Articole ISI .doc , 2. Articole prezentate.doc , 3. Articole PUBLICATE .doc , 4. LISTA MOBILITATI.doc , 5. Documente justificative indicatori .doc .

Seminar stiintific Departamentul Stiinte

adaugat pe data de Monday, 9th of January, 2012

In atentia cercetatorilor post-doctorali - POSDRU/89/1.5/S/49944:

Vineri, 13 ianuarie 2011, ora 10:30, la sediul Departamentului Stiinte din str. Lascar Catargi nr. 54, va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului de catre dr. Adrian Sandovici(Matematica). Tema prezentarii: "Normal Extensions of Subnormal Linear Relations via Quaternionic Cayley Transforms".

Va asteptam!

--
Mihaela Vatavu
Universitatea "Al.I.Cuza" Iasi
Departamentul Stiinte - Secretariat
Str. Lascar Catargi nr. 54
700107 Iasi (Romania)
Tel: 0232/201102 int. 2351
E-mail: dep.stiinte@gmail.com


Depunere Raport activitate lunar

adaugat pe data de Thursday, 22nd of December, 2011

Stimați cercetători postdoctorali,

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. C7/26.10.2011 a Biroului Senatului Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, conform căreia începând cu data de 1 noiembrie a.c., nu mai există obligativitatea suspendării contractului de muncă pentru participarea în activitățile proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale” POSDRU/89/1.5/S/49944, modalitatea de evaluare și monitorizare a activității desfășurate de dvs. se modifică după cum urmează:

Pentru virarea bursei, trebuie să depuneți lunar la Directorul Departamentului de cercetare până pe data de 4 a fiecărei luni Raportul lunar de activitate (conform documentului atașat) semnat de dvs și de coordonatorul științific.


Face excepție luna ianuarie 2012, când trebuie să depuneți Rapoartele lunare de activitate pentru noiembrie și decembrie 2011 (termen limită fiind în acest caz 10 ianuarie 2012).

Pentru luna octombrie 2011 se va depune Timesheet-ul intocmit conform procedurii anterioare.

Echipa de manangement

Documente atasate anuntului : 6.5. Raportare_1luna.doc .

Depunere documente Decont deplasari

adaugat pe data de Tuesday, 20th of December, 2011

Stimati cercetatori,

In cazul in care nu ati depus spre decontare documentele aferente mobilitatilor realizate, va rugam sa le depuneti la Serviciul financiar al Universitatii Alexandru Ioan Cuza pana vineri, 23 decembrie 2011.

Alin Andries


Plata burse

adaugat pe data de Wednesday, 14th of December, 2011

Stimati cercetatori postdoctorali,

Conform informatiilor primite de la dna Ec. Liliana IFTIMIA, Directorul Financiar Contabil al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, va informam ca pana pe data de 30 decembrie 2011 va vor fi virate urmatoarele sume:
- diferenta bursa luna august 2011;
- bursa luna septembrie 2011;
- bursa luna octombrie 2011;
- bursa luna noiembrie 2011; si
- supliment bursa stagiu de mobilitate ( doar pentru cei care au efectuat in aceasta perioada stagii de mobilitate).

Echipa de management


Seminar stiintific Departamentul Stiinte

adaugat pe data de Tuesday, 13th of December, 2011

In atentia cercetatorilor post-doctorali - POSDRU/89/1.5/S/49944:

Vineri, 16 decembrie 2011, la sediul Departamentului Stiinte din str. Lascar Catargi nr. 54, va avea loc un seminar stiintific de prezentare a activitatii de cercetare sustinute in cadrul proiectului de catre dr. Alina Asandei (Biofizica). Tema prezentarii: "Caracterizarea mecanismelor de transport ale ampicilinei utilizand complecsi proteici aHemolizina – Ciclodextrina".

Va asteptam!


Adresa de instiintare

adaugat pe data de Monday, 5th of December, 2011

Stimati cercetatori,

In vederea intocmirii si transmiterea catre institutia la care sunteti titular a instiintarii cu privire la neobligativitatea de suspendare a contractului de munca, va rugam sa transmiteti electronic, la adresa lihaciu@uaic.ro urmatoarele date:

1. Locul de munca unde sunteti titular
2. Numele rectorului/ directorului si adresa institutiei la care sa fie transmisa instiintarea.

P.S.
Detalii in aceasta privinta se pot obtine la adresa de e-mail mentionata (lihaciu@uaic.ro) sau telefonic: 0232-201153, mobil:0723.841.800

Ion Lihaciu


Invitație de participare la conferinta ConsILR2011

adaugat pe data de Tuesday, 22nd of November, 2011

Stimate doamnă / domn,

Vă invităm în zilele de 8 și 9 decembrie 2011 să participați la conferința "Resurse Lingvistice și Instrumente pentru Prelucrarea Limbii Române" organizată de Facultatea de Informatică.
Evenimentul se va desfășura la sediul Muzeului Național al Literaturii Române, B-dul Dacia nr. 12, sector 1, București. Participarea la lucrări se poate face și in regim de videoconferință.

Detalii legate de eveniment găsiți la adresa:
http://consilr.info.uaic.ro/consilr2011-12/index_ro.html
Programul evenimentului va fi disponibil la adresa:
http://consilr.info.uaic.ro/consilr2011-12/program.html

Prof.univ.dr. Dan Cristea


Sedinta de lucru Proiect Burse Postdoctorale

adaugat pe data de Tuesday, 8th of November, 2011

Stimati cercetători,

Vineri, 11 nov. 2011, ora 14.30, in sala Senatului va avea loc o sedinta de lucru a Echipei de implementare a proiectului nostru la care vor participa membrii echipei de implementare si membrii grupului tinta. De asemenea, la acestă sedinta sunt invitati si reprezentanti ai conducerii Universitatii.

Ordinea de zi este:

1. Discutarea situatiei financiare a proiectului si a solutiilor pentru remunerarea cercetatorilor post-doctorali.
2. Probleme curente ale activitatilor din anul II de derulare a proiectului.

Cu deosebita stima,

D. Luca


Invitatie la a X a editie a Scolii Franco Romane de Metodologie in Stiintele Sociale

adaugat pe data de Thursday, 22nd of September, 2011

Stimati cercetatori,



In perioada 19-22 octombrie postdoctoranzii din proiectul POSDRU/89/1.5/S/49944 
Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale” sunt invitati sa participe la cea de a X a editie a Scolii Franco Romane de Metodologie in Stiintele Sociale intitulata "La recherche scientifique et la societe".

Postdoctoranzii care doresc sa participe se pot inscrie in mod exceptional pina pe data de 5 octombrie urmand ca pana pe data de 10 octombrie sa primeasca acceptul de selectie din partea comitetului stiintific



Amanunte despre aceasta manifestare gasiti in materialul atasat. 




Conf.dr. Netedu Adrian
Catedra de Sociologie si AS

Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice

Documente atasate anuntului : mesaj diseminare manifestare stiintifica.doc .

Plata burselor aferente lunii iulie

adaugat pe data de Wednesday, 7th of September, 2011

Stimati cercetători,

Marti,13 septembrie 2011, se va vira diferenta de bursa aferenta lunii iulie 2011.

Alin Andries


Raportare semestriala

adaugat pe data de Wednesday, 7th of September, 2011

Stimati cercetatori,

Avand in vedere ca in luna septembrie se finalizeaza primul semestru al anului II de implementare al proiectului „Dezvoltarea capacitătii de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale”, va rugam sa depuneti pana joi, 6 octombrie 2011, ora 12, la Departamentele de Cercetare de care apartineti urmatoarele documente completate si semnate:

1. Raportul de activitate pentru semestrul I anul II (completat cu informatiiile aferente perioadei 1 aprilie 2011 - 30 septembrie 2011)
Anexa 6.3 Raport_semestrial;

2. Formularul de raportare a indicatorilor realizati aferenti perioadei 1 Aprilie - 30 Septembrie 2011
Anexa 6.2. Sinteza - FORMULAR RAPORTARE INDICATORI Aprilie-Septembrie 2011

Echipa de management

Documente atasate anuntului : 6.2. Sinteza - FORMULAR RAPORTARE INDICATORI Aprilie-Septembrie 2011.doc , 6.3 Raport_semestrial.doc .

Programul PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE

adaugat pe data de Wednesday, 7th of September, 2011


Stimați cercetători,

S-a lansat competiția 2011 la Programul PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE Subprogram “Proiecte Colaborative de Cercetare Aplicativă” cu finanțare începând cu anul 2012.
Pachetul de informatii este disponibli la adresa:

http://www.mct.ro/ro/articol/2647/programe-na-ionale-competitie-parteneriate-2011


Elena Radu


Programul de cooperare Romania - Elvetia, Fondul Tematic Cercetare Info - Day

adaugat pe data de Friday, 2nd of September, 2011

Stimati cercetatori,

Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii,
Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI ) si Swiss
National Science Foundation (SNSF )
organizeaza pe data de 16 septembrie 2011, in Aula Academiei de Studii
Economice din Bucuresti, intervalul orar 9:00 - 12:30, evenimentul de
lansare (Info-Day) a competitiei pentru Fondul Tematic Cercetare, din cadrul
Programului de
cooperare Romania - Elvetia.

Programul de Cercetare Romania - Elvetia finanteaza proiecte comune de
cercetare din urmatoarele domenii:

* Research on major diseases: cancer, cardiovascular diseases,
diabetes and obesity;
* Impact of waste and pollutants on environment and climate;
* Sustainable energy;
* Economic Growth and Social Disparities

Cercetatorii romani din universitati de drept public, institute nationale de
cercetare si dezvoltare, institute ale Academiei Romane, Academiilor de
ramura si alte institutii publice de cercetare sunt invitati sa participe la
evenimentul de lansare. Inscrierile se fac, prin e-mail, la:
monica.cruceru@uefiscdi.ro

In cadrul acestui eveniment vor fi prezentate regulile generale privind
desfasurarea competitiei si schema de finantare.


Link-uri utile:


www.swiss-contribution.ro
http://www.snf.ch/E/Pages/default.aspx
http://uefiscdi.gov.ro/articole/2607/Fondul-Tematic-Cercetare



Persoana de contact:


Monica Cruceru - Tel: 0040 21 3071961; Fax: 0040 21 3071919; E-mail:
monica.cruceru@uefiscdi.ro

Programul de cooperare Romania - Elvetia, Fondul Tematic Burse de Cercetare
Lansare competitie

In cadrul Programului de cooperare Romania - Elvetia s-a lansat competitia
2011 pentru
html> Fondul Tematic Burse de Cercetare. Programul se adreseaza
doctoranzilor si postdoctoranzilor din Romania care doresc sa dezvolte
proiecte de cercetare, sub indrumarea mentorului sau din Romania si a unui
mentor din Elvetia. Doctorandul/prostdoctorandul roman, pe baza planului de
doctorat/postdoctorat stabileste o legatura cu un cercetator elvetian,
interesat de tematica, in vederea depunerii unei aplicatii in cadrul acestei
competitii. Obiectivele, activitatile, modul de implementare si derulare
precum si aportul adus de institutiile partenere (conducatoare de
doctorat/postdoctorat si institutia gazda din Elvetia) sunt stabilite de
comun acord.

Competitia este deschisa pentru toate domeniile de cercetare. Termenul
limita pentru depunerea aplicatiilor este 1 noiembrie 2011.

Institutiile care implementeaza acest program sunt:

* din Romania: Consiliul National al Cercetarii (CNCS
) si Unitatea Executiva pentru Finantarea
Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI
)
* din Elvetia: Elvetia Rectors' Conference of the Swiss Universities
(CRUS )


Link-uri utile:


www.swiss-contribution.ro
http://www.crus.ch/die-crus/koordiniert-harmonisiert/scientific-exchange-pro
gramme-nms-ch/sciex-nms-ch-romania.html?L=2
http://uefiscdi.gov.ro/articole/2608/Fondul-Tematic-Burse-de-Cercetare



Persoana de contact:


Monica Cruceru - Tel: 0040 21 3071961; Fax: 0040 21 3071919; E-mail:
monica.cruceru@uefiscdi.ro


FP7 - projects IDEAS - Starting Grant 2012 Call

adaugat pe data de Sunday, 28th of August, 2011

Comisia Europeana - Consiliul european pentru cercetare (ERC) a lansat
competitia de proiecte IDEI pentru cercetatorii la inceput de cariera.


Conform ghidului aplicantului:

The PI (principal investigator, directorul de proiect) must have been
awarded his/her first PhD (or equivalent doctoral degree, see Annex 4 of
this guide) at least 2 and up to 12 years prior to the publication date of
the call for proposals of the ERC Starting Grant.



ERC Starting Independent Researcher Grant:

The call 'ERC-2012-STG' consists of three sub-calls:

* ERC-2012-STG_20111012 for the domain Physical
Sciences & Engineering (Panels: PE1 - PE10), with deadline 12 October 2011,
17:00:00 (Brussels local time),

* ERC-2012-STG_20111109 for the domain Life
Sciences (Panels: LS1 - LS9), with deadline 09 November 2011, 17:00:00
(Brussels local time),

* ERC-2012-STG_20111124 for the domain Social
Sciences & Humanities (Panels: SH1 - SH6), with deadline 24 November 2011,
17:00:00 (Brussels local time).

Applicants must submit their proposals before the deadline applying to their
respective domain.

Pachetul de informatii este atasat la prezentul mesaj.

Pentru alte informatii accesati link-ul :

http://erc.europa.eu/index.cfm?fuseaction=page.display&topicID=497

Persoana de contact la DCMP : Elena Radu


Plata bursa August

adaugat pe data de Monday, 22nd of August, 2011

Stimati cercetatori,

Joi, 25 august, se va vira o prima transa din bursa dvs., 1900 RON, urmand ca diferenta sa fie virata in primele zile din septembrie.

Echipa de management


Call for Applications

adaugat pe data de Thursday, 28th of July, 2011

Tenure-track faculty positions
At Nagoya Institute of Technology (NIT)

To: Partner Universities and Research Institutions of NIT

Nagoya Institute of Technology (NIT) is very pleased to announce the 4th
call for
application on the project below:
"Fostering young and Innovative Researchers based on
Industry-Academia-Government Collaboration."

NIT would like to invite and encourage potential young researchers to apply
for our
tenure-track positions.

Detailed information is available on the following web site:
URL: http://wakate.adm.nitech.ac.jp/en/node/89

It would be highly appreciated if you could forward this announcement to
those
who are interested.

For further questions, please feel free to contact the following person in
charge.

Contact Person: Tatsuoki ENDO (Mr.)
Center for Fostering Young and Innovative Researchers
Research Promotion Team,
Nagoya Institute of Technology (NIT)
Tel: +81-52-735-5179
E-mail: wakate@adm.nitech.ac.jp

It will be a great pleasure for us to receive a set of application forms no
later than
Tuesday, September 20, 2011.

Thank you in advance for your interest and co-operation.

Sincerely yours,
Furuhashi, Toshihiro (Mr.)
Head of International Affairs Office
Nagoya institute of Technology (NIT)

Documente atasate anuntului : CallForTenureTrachFacultyPositionsAtNITec.pdf .

Program IDEI

adaugat pe data de Wednesday, 20th of July, 2011

Program IDEI Workshop-uri Exploratorii Competitie 2011

Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) impreuna cu Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI) au lansat competitia 2011 pentru Workshop-uri Exploratorii - Program IDEI. Prin acest instrument de finantare se urmareste initierea de colaborari stiintifice intre cercetatori romani si straini, in vederea abordarii si promovarii unor directii noi de cercetare, si implicarea studentilor, doctoranzilor si tinerilor cercetatori in activitati stiintifice de actualitate pe plan international.

Programul se adreseaza cercetatorilor care isi desfasoara activitatea intr-o institutie de invatamant superior sau de cercetare din Romania.

Pachetul de informatii se gaseste la adresa:
http://uefiscdi.gov.ro/articole/2594/Workshop-uri-Exploratorii-Competitia-2011.html

Aplicatiile se depun, in format electronic si tiparit (semnat) la sediul CNCS (Str.Schitu Magureanu, Nr.1, Sector 5, Bucuresti, Cod 050025) sau prin posta rapida/ prioripost.

Cererile de finantare se depun intr-o singura etapa, pe tot parcursul anului, dar cu cel putin 2 luni inainte de data programata pentru desfasurarea evenimentului (cu exceptia cererilor de finantare pentru evenimentele programate in perioada 27 iunie - 1 septembrie 2011) si se redacteaza conform structurii Cererii de finantare.


Persoana de contact:
Simina Smarandache - Telefon: 021-3071933 Fax: 021-3071919 simina.smarandache@uefiscdi.ro

Program IDEI Scoli de Studii Avansate Competitie 2011

CNCS - UEFISCDI au lansat un nou instrument de finantare, care vizeaza tratarea in profunzime a unor teme de cercetare exploratorie/subiecte clar definite, ce se incadreaza intr-una din prioritatile sustinute prin Strategia Nationala de Cercetare, Dezvoltare si Inovare pentru perioada 2007-2013 si raportarea de noi progrese referitoare la aceste teme/subiecte, neexpuse inca la nivel de curs universitar.

Programul se adreseaza cercetatorilor care isi desfasoara activitatea intr-o institutie de invatamant superior sau de cercetare din Romania. Participantii la eveniment sunt cercetatori romani si straini, inclusiv tineri cercetatori ocupand pozitii doctorale si/sau postdoctorale.

Pachetul de informatii se gaseste la adresa:
http://uefiscdi.gov.ro/articole/2596/Program-IDEI--Scoli-de-Studii-Avansate--Competitia-2011.html

Cererile de finantare se depun, in format electronic si tiparit (semnat) la sediul CNCS (Str.Schitu Magureanu, Nr.1, Sector 5, Bucuresti, Cod 050025) sau se transmit prin posta rapida/ prioripost.

Aplicatiile se depun intr-o singura etapa, pe tot parcursul anului, dar cu cel putin 1 luna inainte de data programata pentru desfasurarea evenimentului si se redacteaza conform structurii Cererii de finantare.

Persoana de contact:
Simina Smarandache - Telefon: 021-3071933 Fax: 021-3071919 simina.smarandache@uefiscdi.ro

Propuneri eligibile Cadrul de colaborare in cercetarea stiintifica Romania - Franta
Procesul privind stabilirea eligibilitatii cererilor de finantare depuse in cadrul competitiei 2011 - colaborare in cercetarea stiintifica Romania - Franta a fost finalizat. Lista propunerilor declarate eligibile poate fi vizualizata aici

Persoana de contact:
Monica Cruceru - Telefon: 021-3071961 Fax: 021-3071919 monica.cruceru@uefiscdi.ro

Daca intampinati probleme cu afisarea acestui mesaj puteti vizualiza varianta online la adresa: http://uefiscdi.gov.ro/userfiles/file/comunicare/Newsletter/newsletter.htm


ISI Journal Citation Report 2010

adaugat pe data de Wednesday, 20th of July, 2011

Documente atasate anuntului : ISI_Journal_Citation_Report_2010.xls .

ANUNȚ IMPORTANT

adaugat pe data de Friday, 1st of July, 2011

Stimați cercetători,

Vă informăm ca au intrat o parte din banii de la O.I.P.O.S.D.R.U., motiv pentru care vă rugăm să veniți la caseria Universității în zilele de 04, 05 sau 06 iulie 2011, între orele 13:00 – 15:00, pentru a vă ridica banii pentru deconturile depuse până în data de 30.06.2011.


Manifestarea științifică - Rolul noilor tehnologii în cercetare

adaugat pe data de Tuesday, 21st of June, 2011

Stimați cercetători,

Vă invităm să participați la manifestarea științifică Rolul noilor tehnologii în cercetare, organizată de către Departamentul Socio-Uman în cadrul Proiectului POSDRU/89/1.5/S/49944, care va avea loc vineri, 8 iulie 2011, începând cu orele 10.00, în Biblioteca Departamentului, str. Lascăr Catargi, nr. 54. În cadrul manifestării vor fi susținute comunicări și dezbateri pe teme interdisciplinare ale cercetării în domeniul științelor socio-umane. Sunt invitați cercetători, cadre didactice, bursieri post-doctorali, doctoranzi din domeniul științelor socio-umane.

Irina Trocin
Secretariat, Departamentul Socio-Uman


Raportare Indicatori realizati

adaugat pe data de Monday, 20th of June, 2011

Stimați cercetători,

În vederea pregătirii documentelor aferente înaintării către OI-POSDRU a Cererii de rambursare nr. 2, pentru perioada sept. 2010 - iunie 2011, vă rugăm să completați și să transmiteți, către directorul Departamentului de cercetare de care aparțineți, până cel târziu la data de 1 iulie 2011, următoarele documente:

- Listele de rezultat (în format Word ȘI PRINTATE), cu semnătura dvs și
- Documentele justificative PRINTATE

Cu mulțumiri,
Echipa de implementare

Documente atasate anuntului : Articole ISI .doc , Articole prezentate.doc , Articole PUBLICATE .doc , LISTA MOBILITATI.doc , Documente justificative indicatori .doc .

Seminar științific Departamentul de Cercetare al Facultății de Geografie și Geologie

adaugat pe data de Monday, 20th of June, 2011

Stimati cercetatori,

Va invitam sa participati la Seminarul științific al cercetătorilor postdoctorali de la Departamentul de Cercetare al Facultății de Geografie și Geologie, care va avea loc vineri, 23 iunie 2011, începând cu orele 10.00, în sala B627, etaj III, corp B (în cadrul Departamentului de Geografie). In cadrul seminarului vor fi sustinute comunicari si dezbateri pe teme prioritare ale cercetarii in domeniul geografiei.

Prof. dr. Ionel Muntele


Conferința internațională

adaugat pe data de Sunday, 12th of June, 2011

Stimați cercetători postdoctorali,

Conferința internațională prevăzută în planul de implementare aferent anului II al Proiectului 89/S/1.5/44994 se va organiza astfel:
(a) pentru domeniile de științe exacte, sub denumirea “Young researchers’ inter-Academia 2011” – în data de 28 septembrie 2011 la Sucevița (popasul Bucovina). Pentru detalii, vă rugăm să accesați site-ul:

http://langmuir.plasma.uaic.ro/iA2011/index.php/topics

Deadline-ul pentru înscriere și trimiterea abstractului este 1 iulie 2011.

(b) pentru domeniile de științe socio-umaniste, sub denumirea „Cercetarea științifică și societatea” – în data de 19 - 22 octombrie 2011 la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Secțiuni ale conferinței:
 Criza economică și efectele ei asupra cercetării științifice
 Cercetarea științifică transnațională
 Impactul social al cercetării științifice
 Etica cercetării științifice
Date de înscriere: - titlul și abstractul comunicării trebuie trimis până la data de 15 septembrie și vor intra într-un proces de peer review asigurat de comitetul științific al conferinței; textele finale trebuie trimise până la data de 5 octombrie 2011.


Vă rugăm să menționați, în abstractul trimis, Acknowledgement-ul specific Proiectului.
Participarea cercetătorilor post-doctorali la aceste manifestări (pentru care nu se plătește taxă de participare) este puternic încurajată.


Call for Participation "Naturalistic approaches to culture?"

adaugat pe data de Monday, 6th of June, 2011

"Naturalistic approaches to culture?" A strategic workshop by the ESF Standing Committee for the Humanities


Dear colleagues,

The European Science Foundation (ESF) offers, on a competitive basis, awards to early career scholars to participate in the workshop “Naturalistic Approaches to Culture?”. This meeting, initiated by the ESF Standing Committee for the Humanities (SCH) will take place in Hungary, Balatonvilágos, on 4 - 7 September 2011. A group of 20 early career researchers will be selected by open competition and invited to actively participate in the event, including the presentation of a poster.

Deadline for application has been extended to Friday 17 June 2011, 12:00 (noon) CET

Application has also opened up to Masters students, PhD students as well as to early Postdoctoral research fellows

We are writing with a request to publish / circulate widely the attached Call for the ESF-sponsored event, which invites for a Europe-wide selection of young scholars.

More information at: www.esf.org/natapcult

Thank you very much in advance for your collaboration.

Dr Eva Hoogland
Ms Claire Rustat Flinton

Further Information

Contact: Ms Claire Rustat-Flinton Standing Committee for the Humanities Coordinator, Humanities and Social Sciences Unit


Conferintei J.G. SparwenfeldŽs Lexicon Slavonicum: A conspicuous meeting of two cultures

adaugat pe data de Wednesday, 11th of May, 2011

Distinsi Profesori,
Distinsi colegi,
Dragi prieteni,



Am placerea sa va anunt desfasurarea conferintei J.G. SparwenfeldŽs Lexicon Slavonicum: A conspicuous meeting of two cultures, sustinuta de catre Prof. Emerita Ulla Birgegård, Dep. Studii Slavistica, Universitatea din Uppsala, eveniment ce va avea loc in Sala Ferdinand, 17 mai 2011, ora 16.00. Vezi programul atasat.


Referinte utile: Prof. Ulla Birgegård a adus o contributie majora patrimoniului lexicografic european de secol XVII, anume editarea multiplelor volume Johan Gabriel Sparwenfeld, Lexicon Slavonicum, efort ce însumează lucrul asiduu, peste două decenii, asumat de către savantul si diplomatul suedez, deopotrivă timpii de lucru la acest magnum opus ai lingvistei și slavistei invitate la UAIC. Evenimentul anuntat nu se limiteaza la o simpla conferinta, ci isi propune, deopotriva, studiul fezabilitatatii digitizării Lexicon Slavonicum, sugestie adresată atât departamentului NLP al Facultății de Informatică al UAIC, cât și Dep. de lexcologie și lexicografie al Institutului de Filolofie Română Al. Philippide, urmârind atât rezultatele recente ale e-DTLR – Dicționarul tezaur al limbii române în format electronic, cât și prezentarea acestora savantei suedeze, implicit Universității Uppsala.

In fine, am bucuria de a confirma existenta tututor volumelor Lexicon Slavonicum la Dep. de lexicologie si lexicografie a institutului sus mentionat, donatie oferita de catre savanta suedeza. Detalii necesare pot fi obtinute de la CS I dr. Gabriela Haja, responsabil al Dep. de lexcologie și lexicografie al Institutului de Filolofie Română Al. Philippide.

Lucrari de referinta:
1) Birgegård, U.,Johan Gabriel Sparwenfeld and the LEXICON SLAVONICUM. His Contribution to 17th Century Lexicography, Uppsala 1985;
2) Sparwenfeld, J.G., Lexicon Slavonicum, ed. Ulla Birgegård, voll. I, II, III, IV, Index, Uppsala 1987, 1988, 1989, 1990, 1992,
3) Birgegård, U., J.G. Sparwendfeld’s Diary of a Journey to Russia 1684-87. Edited, translated and with a commentary by Ulla Birgegård, Slavica Suecana, Series A-Publications, Vol. 1, 2002.


Cu stima,
asteptandu-va la conferinta,
Daniela Dumbrava


--
Daniela DUMBRAVA
post-doc researcher
interdisciplinary studies
Department of Sciences

Address:
Faculty of Computer Science
University "Al. I. Cuza"
General Berthelot 16,
700483 Iasi (Romania)
Phone:+40 232 201531 (office)
E-mail: daniela.dumbrava@info.uaic.ro

Documente atasate anuntului : JOHAN GABRIEL SPARWENFELD_S LEXICON SLAVONICUM.pdf .

Prezentarea activitatii de cercetare a Grupului de Limbaj Natural din cadrul Facultatii de Informatica

adaugat pe data de Monday, 11th of April, 2011

Stimati Cercetatori,

Joi, 14 aprilie 2011, ora 10:00, la sediul Departamentului Stiinte din str. Lascar Catargi nr. 54, va avea loc o prezentare a activitatii de cercetare a Grupului de Limbaj Natural din cadrul Facultatii de Informatica, cu referiri predilecte asupra eDTLR (Dictionarul tezaur al limbii romane in format electronic). Prezentarea va fi sustinuta de dl. prof. Dan Cristea (Facultatea de Informatica).


INFORMATII CU PRIVIRE LA DEPLASARI ÎN ȚARĂ/STRĂINATATE

adaugat pe data de Friday, 8th of April, 2011

Stimati cercetatori,

In documentul atasat gasiti informatii cu privire la mobilitatile interne si internationale.

Irina Apetrei,
Responsabil Financiar

Documente atasate anuntului : INFORMATII DEPLASARI IN TARA SAU STRAINATATE CU FINANTARE POSDRU,.doc .

Atelier de lucru pe teme de management al cercetarii II

adaugat pe data de Monday, 28th of March, 2011

Stimati cercetatori postdoctorali,

Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale” vă invită Joi, 31 martie 2011, orele 14.30, în Sala de Conferinte Ferdinand a Universitatii Alexandru Ioan Cuza, la Atelierul de lucru pe teme de management al cercetarii, organizat in scopul diversificarii formelor de pregătire si dezvoltarea abilitatilor de cercetare avansata a cercetatorilor postdoctorali .

In cadrul atelierului de lucru dl prof. univ. dr. Alexandru STANCU, Departamentul de cercetare Fizica, va sustine o prelegere pe tema "Managementul proiectelor intre teorie si practica" si dna Elena RADU, Departamentul de Cercetare și Managementul Proiectelor, va sustine o prezentare pe tema "Oportunitati de finantare a cercetarii".

Deoarece această întâlnire este prevăzută în planul de activități al proiectului, prezenta dvs. este mai mult decât recomandată.

Alin Andries


Atelier de lucru pe teme de management al cercetarii

adaugat pe data de Monday, 21st of March, 2011

Stimati cercetatori postdoctorali,

Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale” vă invită Joi, 24 martie 2011, orele 14.30, în Sala de Conferinte Ferdinand a Universitatii Alexandru Ioan Cuza, la Atelierul de lucru pe teme de management al cercetarii, organizat in scopul diversificarii formelor de pregătire si dezvoltarea abilitatilor de cercetare avansata a cercetatorilor postdoctorali si moderat de Prof. univ. dr. SOITU LAURENTIU, Departamentul de Psihologie și Științe ale Educației.

Deoarece această întâlnire este prevăzută în planul de activități al proiectului, prezenta dvs. este mai mult decât recomandată.

Alin Andries


Predare raportari periodice

adaugat pe data de Monday, 14th of March, 2011

Stimati cercetatori,

Avand in vedere ca in luna martie se finalizeaza primul an de implementare al proiectului „Dezvoltarea capacitătii de inovare si cresterea impactului cercetării prin programe post-doctorale” si ca in luna aprilie trebuie sa transmitem catre OIPOSDRU Cererea de rambursare nr. 2, va rugam sa depuneti pana vineri, 25 martie 2011, ora 12, la Departamentele de Cercetare de care apartineti urmatoarele documente completate si semnate:

1. Raportul de activitate pentru anul I (completat cu informatiiile aferente perioadei Data inmatricularii - 31 martie 2011)
Anexa 6.3 Raportare_9luni;

2. Formularele de raportare a indicatorilor realizati aferenti perioadei 1 septembrie 2010 - 31 martie 2011
Anexele 6.1 Formular raportare indicatori cercetatori; si 6.2. Sinteza - FORMULAR RAPORTARE INDICATORI (va rugam sa atasati documentele justificative);

3. Chestionar feedback - fisa care este destinată aprecierii anuale a activităților din cadrul proiectului și rolul de a semnala dificultățile întâmpinate în activitatea dumneavoastră de cercetare.
Anexa 6.4 Chestionar feedback

Echipa de management

Documente atasate anuntului : 6.1 Formular raportare indicatori cercetatori.doc , 6.2. Sinteza - FORMULAR RAPORTARE INDICATORI Septembrie- martie.doc , 6.3 Raportare_9luni.doc , 6.4 Chestionar feedback.doc .

Workshop - Terapia ocupationala si integrarea senzoriala la copilul cu autism

adaugat pe data de Tuesday, 8th of March, 2011

Vineri, 11 martie, 2011, orele 14-16,
sala D-301, corp D
va avea loc un

workshop
cu tema:

Terapia ocupationala si integrarea senzoriala
la copilul cu autism

susținut de

Renee McDannel PhD
Terapeut ocupational
Director, Organizatia Broken Heart

Documente atasate anuntului : Afis seminar autism martie 2011.doc .

Seminar stiintific Departamentul de Cercetare al Facultatii de Geografie si Geologie

adaugat pe data de Thursday, 3rd of March, 2011

Stimati cercetatori,

Va invitam sa participati la Seminarul științific al cercetătorilor postdoctoranzi de la Departamentul de Cercetare al Facultății de Geografie și Geologie, care va avea loc vineri, 11 martie 2011, începând cu orele 10.00, în sala B629, etaj III, corp B (în cadrul Departamentului de Geografie).

Prof. dr. Ionel Muntele

Documente atasate anuntului : Seminar Departamentul de Cercetare al Facultatii de Geografie si Geologie.doc .

Seminarul stiintific al Institutului de Matematica “Octav Mayer”

adaugat pe data de Monday, 14th of February, 2011

Stimati colegi,

Seminarul stiintific al Institutului de Matematica “Octav Mayer” continua
miercuri, 16 februarie, ora 12:00, in Sala mica de conferinte a Academiei
Romane, cu conferinta prezentata de:

Prof. Dr. Michael Oberguggenberger
University of Innsbruck, Faculty of Civil Engineering
=======================================================================
Title: “Algebras of generalized functions in linear and nonlinear PDEs”

Abstract: Nonlinear operations on distributions are required when
solving nonlinear PDEs with non-smooth data and/or stochastic
excitations, as well as in linear PDEs with non-smooth coefficients.
Differential algebras of generalized functions may provide a framework
for solving these types of problems. In this survey, stochastic wave
equations and propagation of singularities in hyperbolic problems with
discontinuous coefficients will be highlighted.
=======================================================================

In finalul expunerii, domnia sa va vorbi de asemenea despre:

=======================================================================
"Sensitivity and reliability analysis: a case study in aerospace
engineering".
Abstract: Here I could touch upon sampling based methods and random/fuzzy
set methods.
=======================================================================

Cu respect,
Catalin Lefter


Plata burselor aferente lunilor decembrie si ianuarie

adaugat pe data de Friday, 11th of February, 2011

Stimati cercetatori,

Va anuntam ca pe data de 15 februarie se vor vira bursele aferente lunii ianuarie 2011 si diferenta aferenta lunii decembrie 2010.
Aceste sume vor intra efectiv in conturile dvs. in data de 16 sau 17 februarie 2011 in functie de banca la care aveti conturile deschise.

Alin Andries


Plata burse

adaugat pe data de Wednesday, 26th of January, 2011

Stimati cercetatori,

Va anuntam ca joi, 27 ianuarie 2011, va fi virata in conturile dvs suma de 1000 Ron reprezentand o parte din bursa aferenta lunii decembrie 2010. Aceasta suma este acordata de Universitatea Alexandru Ioan Cuza, urmand ca diferenta sa va fie virata atunci cand vom primi banii de la OIPOSDRU Mects, finantatorul programului.

Alin Andries


Seminar stiintific al cercetatorilor post-doctorali - Dep. Socio-Uman

adaugat pe data de Monday, 24th of January, 2011

Buna ziua,

Va trimit atasata lista Seminariilor stiintifice ale cercetatorilor post-doctorali organizate in cadrul Dep. Socio-Uman.
Cu rugamintea de a o posta pe site-ul proiectului.

Cu multumiri!
Irina Trocin
secretara Dep. Socio-Uman UAIC

Documente atasate anuntului : Seminarii stiintifice.doc .

Depunere Referate de necesitate si oportunitate

adaugat pe data de Monday, 17th of January, 2011

Cercetatorii postdoctoranzi care nu au depus pana la aceasta data RNO-urile
(referatele de necesitate si oportunitate) pentru achizionarea de carti,
consumabile tip papetarie, materii prime si materiale, sunt rugati ca in
termen de 3 zile sa depuna aceste documente la Departamentul de Cercetare
si Managementul Proiectelor (et.2, Rectorat), la Elena Radu - responsabil pe
probleme de logistica in cadrul proiectului.

Precizam ca RNO trebuie sa contina urmatoarele informatii (in ordinea
mentionata mai jos):

1. RNO pentru achizitia de carte
Titlu carte, autor, ISBN, cantitate, pret estimativ fara TVA;

2. RNO pentru achizitia de reactivi si sticlarie:
Denumire, unitate de masura, cantitate, pret fara TVA

3. RNO pentru tonere
Denumire (cod) toner, imprimanta tip ........., unitate de masura, cantitate, pret fara TVA

RNO se transmit si in format electronic la adresa: eradu@uaic.ro.

Elena Radu
Responsabil pe probleme de logistica


Predare raport semestrial privind Sinteza de progres în derularea proiectului individual de cercetare

adaugat pe data de Tuesday, 4th of January, 2011

Stimati cercetatori,
In primul rand, sincere urari de sanatate si succes (inclusiv in derularea proiectului nostru) in 2011!
Va aducem la cunostinta ca pana pe data de 20 ianuarie 2011 trebuie sa completati si sa depuneti la Directorul Departamentului de cercetare Sinteza de progres în derularea proiectului individual de cercetare. Template-ul documentului il gasiti atasat pe emai si postat pe site-ul www.postdoc-uaic.ro la sectiunea documente.

Cu stima,
Echipa de management

Documente atasate anuntului : SINTEZA DE PROGRES IN DERULAREA PROIECTULUI.doc .

Seminarii stiintifice Departamentul Stiinte

adaugat pe data de Friday, 10th of December, 2010

Stimati cercetatori,

Va transmit in atasament programarea activitatilor stiintifice pe anul universitar in curs in cadrul Departamentului Stiinte.


Mihaela Vatavu
Secretariat, Departamentul Stiinte

Documente atasate anuntului : Planificare seminarii stiintifice.doc .

Plan privind metodologia cercetarii

adaugat pe data de Thursday, 9th of December, 2010

Stimati cercetatori,
In vederea completarii dosarului personal fiecare cercetător va trebui să întocmească pana pe 5 ianuarie 2011, o detaliere a metodologiei cercetării proprii, cu obiective, activități, termene calendaristice și indicatori de progres (în conformitate cu indicatorii comunicați).
Atașam la acest anunț un posibil template.
Documentul semnat de dvs. trebuie predat către Directorul Departamentului de cercetare.

Alin Andries

Documente atasate anuntului : Model Plan.doc .

Invitație de participare la sesiunea de postere și atelierul de lucru

adaugat pe data de Monday, 6th of December, 2010

Stimate doamnă / domn,

Vă invităm vineri, 10 decembrie 2010 să asistați la Sesiunea de
postere "BringITon" și atelierul de lucru "Workshop de prospectare a
conexiunilor dintre cercetarea în informatică și industrie"
organizate de Facultatea de Informatică.
Evenimentul se va desfășura în Sala Pașilor Pierduți.

Detalii legate de eveniment găsiți la adresa: http://bringiton.info.uaic.ro/
Programul evenimentului este la adresa: http://bringiton.info.uaic.ro/program

Prof.univ.dr. Dan Cristea


Seminar stiintific pe tema: Dezvoltarea durabila

adaugat pe data de Saturday, 4th of December, 2010

Stimati cercetatori postdoctorali,

Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului 
cercetării prin programe post-doctorale” vă invită Vineri 10 decembrie 2010, orele 14-16.00, în Sala Senat a Universității Alexandru Ioan Cuza, la Seminarul stiintific „Dezvoltare durabilă” moderat de Prof. univ. dr. OLTEANU Zenovia, Departamentul de Cercetare Biologie, și Prof. univ. dr. POPOVICI Eveline, Departamentul de Cercetare Chimie.

Atașat la acest anunț găsiți rezumatele prezentărilor susținute de reprezentanții departamentelor de cercetare de la nivelul facultăților de Biologie și Chimie.

Deoarece această întâlnire este prevăzută în planul de activități al proiectului, prezența dvs. este mai mult decât recomandată.

Alin Andries

Documente atasate anuntului : Rezumat dezvoltare durabila - BIOLOGIE.docx , Abstract prezentare departament Chimie.doc .

Fotografie Legitimatie

adaugat pe data de Tuesday, 30th of November, 2010

Stimati cercetatori,

In atentia celor care nu au transmis fotografia pentru realizarea legitimatiei, va rugam sa le transmiteti pana miercuri, 1 decembrie 2010, ora 12. Celor care nu transmit in timp util fotografia nu li se va realiza legitimatia.

Alin Andries


Lista Identificatori in cadrul proiectului necesar creare email

adaugat pe data de Sunday, 28th of November, 2010

Stimati cercetatori,
Atasat gasiti lista de Identificatori in cadrul proiectului necesara pentru crearea adresei de email personale.
Adresa de email o puteti crea prin accesarea urmatorului link:
https://register.uaic.ro/postdoc/

Alin Andries

Documente atasate anuntului : Indicative mail postdoctoranzi.pdf .

Semnare Act aditional Contract de cercetare

adaugat pe data de Tuesday, 16th of November, 2010

Stimati cercatatori,

In urma modificarilor survenite prin Ordinul 2170 din 20 august 2010 (Ordinul 2170/2010)
pentru stabilirea regulilor de eligibilitate si a listei cheltuielilor eligibile in cadrul operatiunilor finantate prin Programul operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013"
Publicat in Monitorul Oficial 596 din 23 august 2010 (M. Of. 596/2010) - in speta eliminarea cheltuielilor privind taxele de participare la conferinte si diurna - sunteti invitati sa semnati si sa depuneti pana luni, 22 noiembrie 2010, la Oficiul Juridic al Universitatii Al. I. Cuza Actul aditional nr.1 la Contractul de cercetare post-doctorala.

Alin Andries

Documente atasate anuntului : act aditional la Contract de cercetare post-doc_v9a-1.doc .

Plata burselor aferente lunii noiembrie

adaugat pe data de Tuesday, 16th of November, 2010

Stimati cercetatori,
Va anuntam ca in cursul zilei de astazi, 16 noiembrie 2010, vor fi virate bursele de cercetare postdoctorale aferente lunii noiembrie.

Alin Andries


Completare date personale

adaugat pe data de Tuesday, 16th of November, 2010

Stimati cercetatori,

Va rugam sa finalizati completarea paginii personale de prezentare in romana si engleza. Este de preferat ca fotografia incarcata sa fie de tip pasaport.

Alin Andries


Eliberare legitimatii

adaugat pe data de Tuesday, 16th of November, 2010

Stimati cercetatori,

In vederea eliberarii legitimatiilor de cercetator postdoctoral, va rugam sa ne transmiteti pana luni, 22 noiembrie 2010, fotografia dvs in format electronic (in format .gif, .jpg sau .png, maximum 50 kB, latimea maxima 250 px si inaltimea 400 px denumita nume.prenume) la adresa cristina.munteanu@uaic.ro.

Alin Andries


Documente justificative Indicatori raportati

adaugat pe data de Monday, 15th of November, 2010

Stimati cercetatori,

Va rugam sa ne transmiteti pana miercuri, 17 noiembrie 2010, ora 12, pe adresa de email alin.andries@uaic.ro, urmatoarele documente justificative pentru indicatorii raportati in luna septembrie aferenti perioadei iulie-august 2010:
- articol publicat - coperta și cuprinsul volumului, revistei etc. in care a fost publicata lucrarea;
- articol prezentat - programul manifestarii unde a fost prezentat articolul (din care sa reiasa participarea dvs cu lucrare).

Venim cu aceasta rugaminte ca urmare a unei solicitarii transmise de OIPOSDRU MECTS.

Alin Andries


Seminar stiintific pe tema: Egalitatea de sanse

adaugat pe data de Thursday, 11th of November, 2010

Stimati cercetatori postdoctorali,

Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului 
cercetării prin programe post-doctorale” vă invită vineri 19 noiembrie, orele 14-16.00, Cladirea Romtelecom, Sala de conferinte, etaj V, la Seminarul stiintific “Egalitate de sanse” sustinut de Prof. univ. dr. Contiu Soitu.

Seminarul “Egalitate de sanse” isi propune:
1. sa familiarizeze cursantii cu conceptele de egalitate si discriminare,
2. sa examineze critic diferitele perspective si conceptii ale egalitatii si discriminarii,
3. sa analizeze dezvoltarea politicilor de egalitate de sanse si discriminare in diverse domenii (educatie, piata muncii, politica etc.) in relatie cu genul, etnia, varsta s.a.

Ce dorim sa obtinem prin acest seminar?
1. a intelege ce inseamna ca “oamenii sunt egali”.
2. a face diferenta intre egalitate în drepturi, egalitate de șanse, egalitate de tratament.
3. a identifica daca egalitatea si libertatea sunt conflictuale.
4. a intelege de ce statele europene nu sunt de acord cu formulari precum “nu angajam romi/barbati/femei”.
5. a intelege daca/de ce genul, rasa, etnia, varsta etc. au un rol in politicile de egalitate de sanse si discriminare.

Alin Andries


Programare Seminariil Facultatea de Matematica

adaugat pe data de Thursday, 11th of November, 2010

Stimati cercetatori,

Atasat gasiti programarea expunerilor de la Seminarul stiintific al cercetatorilor post-doc de la Facultatea de Matematica.


Cu deosebit respect,
Catalin Lefter

Documente atasate anuntului : Math_seminar_postdoc.doc .

Solicitare completare date personale

adaugat pe data de Tuesday, 9th of November, 2010

Stimati cercetatori,

Va rugam sa va actualizati contul prin completarea tuturor campurilor din sectiunea date personale.

Alin Andries


Invitatie masa rotunda

adaugat pe data de Wednesday, 3rd of November, 2010

Stimate doamnă / domn,

Echipa proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare si cresterea impactului
cercetării prin programe post-doctorale” vă invită joi, 4 noiembrie 2010, ora
16.00, la Hotel „Unirea”,sala Mezanin, să participați la masa rotunda „EDUCATION
AND PROFESIONAL FORMATION TO SUPPORT ECONOMIC GROWTH AND DEVELOPMENT BASED ON KNOWLEDGE” din cadrul proiectului.

Prof.univ.dr. Evelini Popovici
Expert proiect POSDRU, Departamentul de CHIMIE

Documente atasate anuntului : afis6 conf nmm final.doc , invitatie_masa rotunda conf nmm final.doc , program_masa rotunda conf final.doc .

Invitatie seminar stiintific

adaugat pe data de Wednesday, 3rd of November, 2010

Stimate doamnă / domn,

Vă invităm joi, joi, 11 noiembrie 2010 la Seminarul stiintific ”Tayloring of perovskite oxides nanopowders: particle size and morphology control to obtain dense nanostructured ceramics” care se va desfasura la ora 15.00, in Sala L1 (Facultatea de Fizica, et. IV).
Invitat Prof. PAOLO NANNI Universitatea Genova, Italia


Prof.univ.dr.Prof. Liliana Mitoseriu

Documente atasate anuntului : Nanni_seminar_postdoc.pdf .

Rezultate concurs etapa 3 si 4

adaugat pe data de Thursday, 30th of September, 2010

Stimati cercetatori,

Atasat gasiti informatii cu privire la rezultatele etapelor 3 si 4 a Concursului de selectie a candidatilor.

Alin Andries

Documente atasate anuntului : Adres inmatriculare Etapele 3 si 4.doc .

Predare indicatori

adaugat pe data de Wednesday, 22nd of September, 2010

Intrucat in cazul celor doua documente de raportare din aceasta luna intocmite de unii cercetatori post-doctorali se constata absenta datelor privind unii indicatori de realizare, va trimitem atasat doua modele de Fise tip.

FOARTE IMPORTANT:
1. Cercetătorii care nu au trimis, in cele doua fise intocmite, date despre TOTI indicatorii de raportare mentionati in attachment TREBUIE sa completeze aceste doua Fise si sa le predea, dupa ce obtin semnatura de certificare de la Directorii departamentelor de cercetare, la Dna Elena Constantin, PANA VINERI 24 sept. a.c., la ora 12:00.

2. Cercetatorii care au furnizat deja toate datele din Fisele-tip atasate aici vor avea doar grija sa intocmeasca documentele de raportare dupa modelele atasate aici, incepand cu luna octombrie a.c.

Documente atasate anuntului : 6.1. Formular raportare indicatori cercetatori.doc , 6.2. Sinteza - FORMULAR RAPORTARE INDICATORI.doc .

Desfasurare Concurs - selecția candidaților Etapa III

adaugat pe data de Wednesday, 15th of September, 2010

Stimati candidati,

Selectia (interviul) candidatilor inscrisi in Etapa III va avea loc vineri, 17 septembrie, incepand cu ora 9 in Sala de conferinte Ferdinand din Corpul A al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi (langa cabinetele domnilor prorectori).


Alin Andries


Seminar de formare

adaugat pe data de Friday, 20th of August, 2010

În perioada 30 august – 3 septembrie 2010, universitatea noastră va găzdui seminarul de formare "Gestion de la rédaction et de la publication scientifique en ligne" organizat de Biroul Regional al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), destinat in principal bursierilor straini care efectuează stagii de cercetare la universitatile din Iași și Suceava în cadrul Programului "Eugen Ionescu" 2009/2010.
La aceasta formare sunt, de asemenea, invitati sa participe doctoranzi, cercetatori si cadre didactice din institutia noastra, care sunt implicati in proiecte de cercetare.
Seminarul se va desfasura in limba franceza.
AUF ne informeaza ca mai sunt 10 locuri disponibile la atelierul organizat pe tema "Maîtrise des outils de recherche et d’accès à la documentation scientifique" si 3 - 4 locuri la atelierul "Gestion de la redaction et de la publication scientifique en ligne". Persoanele care doresc sa se inscrie la acest seminar de formare sunt rugate sa se adreseze D-nei Georgiana Rusu, Assistante de programme, Agence universitaire de la Francophonie, Bureau Europe Centrale et Orientale, Téléphone : +40 21 312 12 76, e-mail: georgiana.rusu@auf.org.

Documente atasate anuntului : Descriptif_atelier_Maitrise.doc , descriptif_atelier_transfer.doc .

Virare Burse luna Iulie

adaugat pe data de Monday, 16th of August, 2010

Stimati cercetatori,

Bursele aferente lunii IULIE 2010 se vireaza in data de 17 august 2010.

Alin Andries


Procedura privind realizarea mobilitatilor interne si externe

adaugat pe data de Friday, 6th of August, 2010

Stimati cercetatori,

In sectiunea documente gasiti informatii cu privire la etapele pe care trebuie sa le urmati pentru efectuarea mobilitatilor, interne si externe, si pentru participarea la conferinte, precum si documentele pe care trebuie sa le completati.
Daca aveti intrebari/nelamuriri sau nevoie de ajutor cu privire la efectuarea mobilitatilor va rugam sa va adresati dnei Madalina Criclevit, Departamentul Relatii Internationale a Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi (tel 0232 201112, email: madalina.criclevit@uaic.ro)

Alin ANDRIES


Defalcarea sumelor pe departamante de cercetare

adaugat pe data de Friday, 6th of August, 2010

Stimati cercetatori,

In sectiunea Documente gasiti informatii cu privire la sumele aferente fiecarui departament de cercetare pentru achizitionarea de carti, abonamente si consumabile, precum si a sumelor alocate participarilor dvs la conferinte si stagii de mobilitate.
Pentru realizarea de achizitii trebuie ca pana pe data de 10 septembrie 2010 sa depuneti Referatele de necesitate la Departamentul de cercetare din care faceti parte.
Daca aveti nelamuriri, intrebari sau nevoie de ajutor va rugam sa o contactati pe dna Elena Radu, Departamentul de Cercetare si Managementul Proiectelor, tel. 0232 201023, email: eradu@uaic.ro
De asememenea, in sectiunea Documente gasiti si informatii cu privire la Graficul activitatilor.

Alin Andries


Date pentru creare cont site

adaugat pe data de Friday, 6th of August, 2010

Stimati cercetatori,

In vederea crearii conturilor personale pe pagina web a proiectului va rog sa imi transmiteti pe adresa alin.andries@uaic.ro urmatoarele informatii.
1. Nume si prenume
2. Adresa de email
3. Departamentul de cercetare

Cu stima,
Alin Andries


Solicitare urgenta

adaugat pe data de Thursday, 29th of July, 2010

Stimati cercetatori,

Revin cu rugamintea catre cei care nu au depus pana acum tabelul cu datele personale in vederea virarii bursei, sa depuna pana maine 30 iulie ora 12, la dna Apetrei (responsabil financiar - etaj 1 cladirea Contabilitate) un tabel cu urmatoarele date:
1. Numele si prenumele cercetatorului post-doc.
2. CNP
3. Contul IBAN si Banca in care sa fie virata bursa de cercetare
4. Facultatea/Dep. de Cercetare

La acest tabel va rugam sa atasati un extras de cont emis de banca din care sa reiasa contul dvs IBAN.

Cu stima,
Alin Andries


Raport zilnic de activitate

adaugat pe data de Tuesday, 27th of July, 2010

Stimati cercetători,

Pentru virarea bursei, trebuie să depuneți lunar la dna Apetrei (responsabilul financiar al proiectului - etaj 1 cladirea Contabilitate) până pe data de 28 a fiecărei luni raportul zilnic de activitate (conform documentului excel atașat) semnat de dvs și de directorul de departament.

De asemenea, o dată la 3 luni (septembrie 2010, decembrie 2010 ....) trebuie să completați și să îl depuneți la dna Constantin (Departamentul de cercetare al UAIC) formularul de evaluare (documentul word atașat) .

Cu stimă,
Alin Andrieș

Documente atasate anuntului : Timesheet.xls , Formular evaluare.doc .

Date in vederea intocmirii statelor pentru plata burselor de cercetare

adaugat pe data de Tuesday, 20th of July, 2010

Stimati cercetatori,

In vederea intocmirii statelor pentru plata burselor de cercetare, va rugam sa depuneti la dna Constantin ( Departamentul de cercetare si managementul proiectelor) un tabel cu urmatoarele date:
1. Numele si prenumele cercetatorului post-doc.
2. CNP
3. Contul IBAN si Banca in care sa fie virata bursa de cercetare
4. Facultatea/Dep. de Cercetare

La acest tabel va rugam sa atasati un extras de cont emis de banca din care sa reiasa contul dvs IBAN.

Cu stima,
Alin Andries

Documente atasate anuntului : Date burse.doc .

Semnare contracte de cercetare post-doctorala

adaugat pe data de Tuesday, 13th of July, 2010

Stimate/ Stimati cercetatori,

Va anuntam ca pana vineri, 16 iulie 2010, ora 12 trebuie sa semnati si sa predati Contractele de studii si anexele aferente.
In vederea bunei desfasurari a acestei activitati va rugam sa va adresati Departamentelor de cercetare de la nivelul fiecarei facultati pentru a intra in posesia Contractelor si a anexelor aferente.
Acte de semnat si predat:
1. Contract de studii (2 exemplare) - de la departamentul de cercetare;
2. Anexa 1 - Criterii specifice de performanta (2 exemplare) - de la departamentul de cercetare;
3. Anexa 2 - Proiectul de cercetare (1 exemplar semnat de bursier si de tutore);
4. Formular de inregistrare a grupului tinta (1 exemplar semnat de cercetator pe fiecare pagina dreapta jos) - sectiunea Documente;
5. Declaratie de consimtamant (1 exemplar semnat si datat cu 1 iulie 2010) - sectiunea documente.

Cu stima,
Alin Andries


Intalnire proiect

adaugat pe data de Tuesday, 13th of July, 2010

Stimate/Stimati cercetatori

Va anuntam ca miercuri, 14 iulie 2010, ora 14, in Sala Senat a Universitatii Alexandru Ioan Cuza, corp A, va avea loc o intalnire intre echipa de implementare si bursierii proiectului „Dezvoltarea capacității de inovare și creșterea impactului cercetării prin programe post-doctorale”.

Cu stima,
Alin Andries


Workshop

adaugat pe data de

Stimati cercetatori,

Departamentul de cercetare din cadrul Facultatii de Geografie și Geologie va organiza în luna martie 2013 două workshop-uri, după cum urmează:

1. Marți, 26 martie 2012, ora 13, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Corpul B, etaj 3, Sala B663 - Workshop-ul ”Dezvoltarea cercetării universitare prin studii postdoctorale I”
2. Vineri, 29 martie 2012, ora 10, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Corpul B, etaj 3, Sala B663 - Workshop-ul ”Dezvoltarea cercetării universitare prin studii postdoctorale II”

Comitetul de organizare:

1. Prof. dr. Ionel Muntele
2. Cerc.dr. Ovidiu-Machidon
3. Cerc.dr. Cristian-Valeriu Patriche

Documente atasate anuntului : afis workshop mart. a 2013.doc , afis workshop mart.b 2013.doc .
Copyright © 2010 TMCod.com
SigmaLogic icon